Despărţirea de forumul FJSC

După 791 de zile, am decis să mă retrag. Forumul FJSC nu mai este de mult timp o platformă în care se vorbeşte corect limba română ori spaţiul în care elevii de liceu apreciază ajutorul necondiţionat al studenţilor. Şi ajutorul profesorilor este, de mai bine de un an, inexistent. Poate nu am fost cel mai competent, cel mai obiectiv sau cel amabil moderator, însă am fost cel mai devotat. Dar orice lucru începe să pută dacă este împroşcat cu … noroi.

Iniţial, am decis ca eu şi etajul6 să luam o pauză, să văd cum îi merge fără mine. Apoi am realizat că despărţirea definitivă este inevitabilă. Eu nu reuşesc să fac compromisuri, nu pot să laud candidaţii care redactează texte mizerabile, nu pot să nu observ că nu se mai vorbeşte în limba română, nu vreau să îi scutesc pe candidaţi de efortul de a căuta informaţii. (în acelaşi subiect, poate pe aceeaşi pagină). M-am săturat să răspund de zeci de ori la aceeaşi întrebare, mi-e greaţă de tupeul şi aroganţa unor liceeni.

Au existat şi în anii trecuţi conflicte între membrii forumului. De cele mai multe ori, bătălia se dădea între mine şi un candidat. Am primit zeci de mesaje private în care eram ameninţată sau avertizată. Dar niciodată nu s-a ajuns la nivelul actual de nesimţire. Noi şi actualii boboci răsfoiam forumul înainte să punem vreo întrebare tâmpită şi ne asumam greşelile. Toate textele primeau comentarii, mai mult sau mai puţin ironice, însă pertinente. Şi candidaţii de atunci erau interesaţi să îşi îmbunătăţească stilul şi să se pregătească pentru admitere. Nu conta tonul mesajului, ci conţinutul acestuia. Noi organizam întâlniri ale candidaţilor, legam prietenii şi ne ajutam între noi,însă actuala generaţie de candidaţi este animată de spiritul de competiţie.

În această seară, am primit un mesaj care mă obligă să mă justific faţă de acea minoritatea a candidaţilor cu bun simţ:

Nu as vrea sa intreb masura indiscretiei, dar...ce te-a determinat sa iesi oarecum din ,,schema" (ma refer la sectiunea Meditatiilor gratuite)?
Da, rasfoiesc forumul, stiu in mare motivele, insa acum pari a fi radicala in luarea acestei decizii. De fapt, RADICALA!!! S-au adunat niste ani, probabil a devenit obisnuinta sau chiar placere de a-i ajuta pe ceilalti.
Imi pare rau ca s-a umplut paharul tocmai la noi, generatia 2009 (cat egoism, nu?

Prima oară m-am gândit la despărţirea de etajul6 pe 21 ianuarie. Atunci, Admin a propus închiderea forumului pe motivul că profesorii nu intră periodic pentru a corecta textile candidaţilor. M-am simţit nedreptăţită. Până atunci, pierdeam măcar o oră pe zi pentru a răspunde în secţiunea de meditaţii gratuite. Şi, de cele mai multe ori, replicile mele au fost pertinente. Profesorii nu au fost niciodată activi pe forum, dar comunitatea de la etajul6 s-a dezvoltat şi a progresat fără ajutorul lor. Deodată, munca noastră, a studenţilor, nu a mai fost recunoscută.

Dar iubeam prea mult forumul, aşa că i-am trimis e-mailuri lui Admin, în care l-am rugat să se răzgândească. Însă nu aceste mesaje l-au făcut să îşi schimbe opinia, ci anunţul conform căruia profesorii aveau să revină pe forum, de pe 23 februarie. Mai mult, s-a stabilit şi o programare a profesorilor care, vezi Doamne, vor corecta textele liceenilor care se visează Andreea Esca. De pe 23 ianuarie până acum, în secţiunea de meditaţii gratuite există doar trei mesaje scurte şi extrem de seci care aparţin profesorilor. Dar, aşa cum am mai spus, e important ca în broşuri şi în pliante să scrie că profesorii oferă meditaţii gratuite pe forumul facultăţii. Pe naiba!

În altă ordine de idei, actuala generaţie de candidaţi este extrem de leneşă. Nu doar că nu studiază forumul, dar ei mai şi pun întrebări ale căror răspunsuri se află pe aceeaşi pagină. Şi tot ei se simt nedreptăţiţi atunci când li se răspunde "caută singur, un viitor jurnalist se documentează". Mai mult, unii sunt atât de prost informaţi, încât confundă facultăţile:

nu sunt din bucuresti si din acest motiv as vrea sa stiu exact pt ca pe site nu scrie decat "jurnalism-stiintele comunicarii examen" ..aa si inca ceva.acolo scrie :pt stiintele comunicarii se pot alege intre limbile (...) dar de jurnalism nu precizeaza nimic concret.eu vreau la specializarea jurnalism si vreau sa stiu daca se poate ce anume se da la examen si cand este data.multumesc anticipat astept raspuns

Păi facultatea despre care vorbeşte ea este din alt film. Admiterea la FJSC constă în redactarea unei naraţiuni şi unei argumentări şi proba de limba română.

Alţi candidaţi evocă scuza penibilă a liceanului care are atât de mult de învăţat pentru examenul de bacalaureat, încât nu poate pierde trei minute pentru a căuta date despre admitere. Aşa că noi, moderatorii, avem timp la discreţie şi suntem datori să căutam informaţiile în locul lor.

Primesc cel puţin două mesaje pe zi, în care candidaţii mă roagă să mă uite peste textele lor. Am intrat ieri, am ales un text care avea foarte multe comentarii (dar nici unul argumentat), aşa că l-am corectat. Candidata, extrem de arogantă, s-a simţit nedreptăţită. Nu doar că nu a luat în considerare observaţiile pertinente şi argumentate pe care i le-am făcut, însă a considerat că am o problemă personală, tocmai pentru că am ales să corectez textul ei.

Chiar dacă îmi face plăcere ca textul să fie corectat de tine, pentru că eşti obiectivă, mai bine lasă.Mă pot lipsi. Dacă eşti nervoasă descarcă-te pe altcineva. Nu mă interesează problemele tale, dar neliniştile negative pe care le emani, dacă pot să spun asa, mă tulbură.

Dacă am puricat tot textul, am făcut-o pentru că am vrut să o ajut. Şi da, între timp m-a luat cu dureri de cap când am văzut, de trei ori, virgulă între subiect şi predicat. Dar observaţiile mele au fost obiective şi argumentate. Eu nu am văzut niciodată un profesor care să analizeze amănunţit un text, aşa cum am făcut-o noi, studenţii. Şi dacă domnişoara nu vrea să îi mai fie corectate textele, eu nu mă supăr, o bătaie de cap în minus. Ea are de pierdut.


Am ales trei exemple relevanate pentru a ilustra nesimţirea care domneşte pe forum. Noi, studenţii, suntem blamaţi de copiii răsfăţaţi care nu ştiu să primească critici. Şi dacă ei cer să nu le mai corectăm textele, dorinţă îndeplinită. Eu am profitat de secţiunea de meditataţii gratuite la vremea mea. Dacă „ghemurile de puf” au decis să distrugă meditaţiile gratuite, mie nu-mi pasă, eu am dat deja admiterea. Dacă ei vor să nimicească forumul, o fac pe pielea lor, sunt singurii care vor suporta consecinţele. E păcat totuşi că există copii (puţini) care muncesc, ţin cont de sfaturi şi îşi doresc să intre la FJSC!

Am decis să nu mai fac muncă voluntară pentru că nu înseamnă absolut nimic pentru nimeni. În schimb, se pare că profesorii îi ajută mai mult pe candidaţi, chiar dacă activitatea lor pe forum este egală cu zero. Şi, în final, renunţ la secţiunea de meditaţii gratuite pentru că etajul6 nu mai are nevoie de mine. Oricum, preconiezez că forumul se va închide până la admitere.

A doua oară mi-a plăcut mai mult

Din seria „ce pricepe o fată pe stadion”

Am fost, pentru a doua oară, la un meci important de fotbal. Promisiunea rămâne promisiune, aşa că am fost cu Mihai şi Oana pe Giuleşti, la meciul dintre Rapid şi Oţelu.

Iniţial, am vrut să stam la tribuna a doua. Ne-am răzgândit, ne-am ghidat după lozinca „ scump, doamnă, scump, dincolo era mai ieftin” şi ne-am luat bilete la peluză. Am preferat să dăm 15 lei pe bilet, în loc de 40. Şi a fost o decizie inspirată. Am stat în mijlocul galeriei rapidiste, am cântat şi am jubilat la fiecare gol al Rapidului.

Nu am înţeles ce s-a întâmplat când arbitrul a revenit asupra deciziei de a de penalty pentru giuleşteni. M-am dumirit abia când am ajuns acasă şi am deschis laptopul.

Eu am pierd două din cele patru goluri ale Rapidului, mă chinuiam să îmi aprind o ţigară. Şi mi-am dorit ca alb-vişinii să înscrie din nou, să înţeleg de ce se bucură toţi în jurul meu. Dorinţă indeplinită în minutul 92, spre bucuria galeriei giuleştene. Mi-a fost totuşi milă de cei 100 (maxim) de suporteri ai Oţelului.

Prima oară, mi-a plăcut mai mult stadionul. Mihai spune că este singurul stadion din ţară unde sunt interzise seminţele. Eu îl cred pe cuvânt, dar nu înţeleg de ce nu se întâmplă acelaşi lucru peste tot. În schimb, sâmbătă am savurat spectacolul – atât cel oferit de echipă, cât şi cel oferit de suporteri. Ah, şi să nu uit: pe stadion pot cânta fără să îşi astupe nimeni urechile ( au existat şi cazuri în care am fost plătită să tac). Abia aştept meciul cu Dinamo.

Din nou în Cluj

Aşa cum am promis, am revenit în Cluj, însă de această dată însoţită de Claudia, Mihai şi Oana (în ordine alfabetică). Îmi pare rău că nu am fost cea mai bună tovaraşă de drum şi nici cea mai bună colegă de cameră în cele trei zile petrecute alături de ei în Ardeal.

Am ajuns joi în Cluj. Am mâncat iar la Casa Vikingilor (unde am făcut o fază de blondă, dar rămâne între noi), apoi am jucat bowling. Evident, eu am câştigat. Vineri a fost cea mai activă zi. Am vizitat mai întâi Muzeul de Farmacie. Ghidul, un individ tare dubios, se grăbea să ne scoată afară, se închidea muzeul. Măcar am aflat că isteria şi depresia se tratează cu secreţia anală a castorului şi cu excrementele unei sopârle africane (sâmbătă aş fi avut nevoie de orice leac împotriva isteriei ). Am vizitat o catedrală, apoi am mers la Leu. De această dată, i-am lăsat să ma bată la bowling.

Nu îmi mai place (atât de mult) pireul de castane. Am mâncat unul scump şi foarte prost. Uzi şi îngheţaţi, ne-am îndreptat spre stadion, la meciul dintre CFR Cluj şi Rapid. Mihai şi-a ascuns bine fularul cu Rapid şi a aplaudat la fiecare fază a clujenilor. Trădătorul!

În continuare, iubesc Clujul şi ardelenii. Unui nene care stătea în faţa noastră pe stadion i s-a făcut milă de noi şi ne-a dat nişte ziare, pe care să le punem pe scaunele ude. Claudia a improvizat o umbrelă din bucata de hârtie. Ineficient însă, căci în două minute, ziarul i s-a rupt deasupra capului. Acelaşi domn amabil a observat păţania şi i-a dat o umbrelă adevărată!

În prima repriză, a plouat cu găleata. Am îngheţat de frig şi am încercat să învăţ imnul CFR-ului ( Lupă, lupă şi învinge, forţa, forţa CFR...). Noi, fetele, nu am înţeles mare lucru din ce se întâmplă pe teren, am fost mai atente la atmosfera din tribune. După vreo jumătate de oră de joc, Claudia l-a întrebat pe Mihai, la o fază a Rapidului: „ Acum e 3-0, nu?” ( meciul s-a terminat 0-0 ).

După pauză, a început să ningă. Nu am văzut nicidoată fulgi de zăpadă atât de mari şi atât de deşi. Nu ne-am întors la locurile noastre, ci ne-am aşezat într-o zonă acoperită a stadionului. Jocul a fost oprit de două ori, în minutul 51 şi în minutul 71. Oana a dat vina pe ghinionul meu. Cică nu ar fi nins dacă nu eram eu. Lui Mihai i-a crescut inima când a auzit, taman în mijlocul susţinătorilor lui CFR, un „Hai Rapid!”. Din nou, ardelenii au umor. Ah, şi ne-au plăcut înjurăturile lor, extrem de inofensive. Cea mai dură a fost „ No, să nu te miri de el de unde-o venit?”. Oricum, eu am fost mai atentă la joc în cea de-a doua repriză. Mi-am pierdut interesul spre sfârşitul meciului, când Pereira a fost schimbat.


Pentru că mi-a plăcut atmosfera de pe stadion, merg şi sâmbătă la meci, cu Mihai. De data aceasta, pe Giuleşti. Şi nu mă voi mai chinui să învăţ imnul echipei gazdă, pentru că ştiu deja toate cântecele cu Rapid ( mulţumesc, Ioana, mulţumesc, Mihai :D ).

Din nou a fost pusă la încercare capacitatea mea de a mă orienta în spaţiu. De pe stadion, am ajuns în gară, deşi ar fi trebuit să ajungem undeva în centrul oraşului. Din fericire, a venit cineva după noi.

Sâmbătă am fost iar la la Casa Ardeleană, apoi în vizită la una din prietenele mele cele mai bune. Acolo, ne-am întâlnit cu o alta prietenă de-ale mele, care era şi ea în vizită în Cluj. Am depănat amintiri, iar ele au ţinut să le povestească şi celorlaţi picanterii din tinereţea noastră tumultoasă. Ce vremuri!

De acolo, ne-am îndreptat spre Cetăţuie. Am admirat panorama oraşului şi am făcut multe poze. Ne cumpărasem bilete, toţi patru, pentru sâmbătă seară. Eu m-am răzgândit şi am mai rămas o zi.

Sâmbătă noapte m-am revăzut cu Bogârză, un fost coleg de clasă. Mă bucur că l-am tras atât de des de păr în liceu, acum are nişte plete superbe. Dar tot negru, creţ şi alcoolic a rămas, de aia mi-a fost mereu drag. Ah, şi pentru că face o omletă delicioasă.

Ne-am plimbat o oră, până când s-au decis băieţii în ce local să mergem să bem o bere. Şi dacă a fost vorba de bere, evident că a fost prezent şi Flo, frăţiorul meu mai mic şi cu o freză urâtă (noroc că-l salvează inteligenţa). Phlow este persoana din vina căreia nu îmi voi mai prinde niciodată părul în cozi. Şi tot el este individul cu care poţi să bei Sex on the beach o noapte întreagă, până te dau barmanii afară. Apoi stai cu doza de Timişoreana pe malul Moldovei şi admiri răsăritul (nu e din experienţă proprie, aşa am auzit). Tot cu Flo chiuleam în liceu şi mergeam în parc, să ne uităm la veveriţe ( am promis că voi scrie asta pe blog).

Duminică a fost cea mai liniştită şi cea mai frumoasă zi, am fost doar NOI. Ar fi fost perfectă, dacă nu ar fi fost colegul (retardat) de apartament al lui Dragoş, care a ascultat manele la maxim. Şi dacă tot veni vorba de Dragoş: mulţumesc, mămicule,pentru că ne-ai găzduit!

Am prostul obicei de a-mi face mereu o primă părere greşită. Aşa s-a întâmplat şi cu ardelenii, care nu-mi erau, la început, foarte dragi. În schimb, în privinţa Clujului nu m-am înşelat. Rămâne oraşul de care m-am îndrăgostit (deşi are trotuare foarte înguste)şi pe care-l voi vizita de câte ori voi avea ocazia.

În cele patru zile am învăţat că nu am nevoie de pretexte pentru a revedea persoanele dragi mie, mi-am reamintit că spun, de multe ori, lucruri pe care nu le gândesc şi pe care le regret mai târziu. Mi-am dat seama că ar trebui să fac o statuie persoanelor care-mi suportă toanele şi mă iartă mereu şi că ar trebui să fiu recunoscătoare pentru prietenii pe care-i am. (iată că sunt aproape umană)

Cam atât din Cluj. Cu siguranţă, voi reveni!

O perioadă „di tătă ţâdula”

Notă: di tătă ţâdula = foarte proastă

* Cred că totul a început de ziua lui Mihai, când am fost miruită, cu forţa. Un preot strângea, în metrou, bani pentru o biserică din Drumul Taberei. A ajuns în dreptul meu, iar eu am scos o bancnotă de 5 lei (credeam că e de 1 leu). Trenul a oprit, iar eu mă îndreptam spre usă, când bărbatul în sutană m-a tras (puternic) de mâneca şi m-a dat cu mir pe frunte. Dacă aveam nevoie de o substanţă cleioasă şi urât mirositoare pe capul meu, nu refuzam invitaţia lui Mihai de a merge pe stadion. Totuşi, am mirosit toată ziua a biserică, iar glumele preferate au fost „Dyna, Dumnezeule!” sau „ Fugi ca Dyna de tămâie”.

* Camera mea de la parter nu oferă o privelişte prea plăcută. Weekend-ul trecut, colega mea a plecat acasă. Singură şi foarte plictisită, m-am trântit în pat şi mi-am luat laptopul în braţe. Singură, până când am auzit nişte bătăi puternice în geam. Un boschetar se masturba în faţa ferestrei mele. Am tars draperiile şi am stins lumina. Individul, în continuare, bătea în geam şi trăgea de grilaj, pentru a mă înştiinţa că nu a plecat.

* Am aflat cine caută mereu, pe google, „Diana Robu”. Persoana respectivă mi-a lăsat un comentariu, însă am preferat să îl şterg. Totuşi, îi voi răspunde aici, deşi am fost sfătuită să mă abţin.
Domnule Marian Robu, ziua mea este pe 12 septembrie. Ştiu că aţi pregătit cate o felicitare în fiecare an, dar nu aţi ştiut când să o trimiteţi. Îmi pare rău că vă dezamăgesc, dar nu am ajuns la şcoala de corecţie, nu mă droghez (dar fumez extrem de mult), nu am renunţat la şcoală şi nici nu am trei copii, cu trei taţi diferiţi. Deci sunt bine. Şi am ajuns aici fără ajutorul dumneavoastră (recunosc, am văzut replica într-un film)!
Vă rog să îi transmiteţi salutări bunicului, dacă mai trăieşte. Mi-ar fi plăcut să îl cunosc.
Ah, era să uit. Referitor la comentariul pe care mi l-aţi lăsat: aţi greşit cuvântul „reînnoda”, se scrie cu doi de „n”. Toate cele bune!

* Puiul meu creţ ( cea mai bună prietenă din liceu ) a fost în weekend în Bucureşti. Nu ne văzusem de un an jumătate, aşa că am fost încântată când m-a sunat să îmi spună că e în Capitală. Culmea, mai stătea şi în Regie, adică la 500 de metri de căminul meu. Entuziasmul însă nu a durat. Îmi pare rău că a avut foarte puţin timp liber şi nu am stat mai mult împreună. Însă mă bucur că am rămas la fel de apropiate ca în liceu. Abia aştept ă te revăd, puiu`! Data viitoare, vin eu în Iaşi.

* Tot în weekend, m-am certat foarte rău cu Mihai, dar nu aş recunoaşte niciodată că eu sunt responsabilă. Păi da, nu e vina mea că o gaină beată se orienteză în spaţiu mai bine decât mine. Da, ştiu, asta nu e bine pentru o persoană care îşi doreşte să ajungă jurnalist. Totuşi, ca să îmi treacă supărarea pe Mihai, el mă ia cu el să îşi aleagă o pisică ( pe care o va chema, sugestiv, Pitbull ). Iar eu, ca să ma revanşez faţă de Stres, îi voi cumpăra un bilet (sau patru ) la un anume meci al Rapidului. Încă a rămas Stresul meu preferat (Mihai, nu Rapidul). Vorba lui: „ Şi aşa suntem puţine minţi luminate, de ce să ne certăm între noi?”.

* Mi-am imaginat eu următoarea situaţie: cineva are un telefon nasol. Pentru a schimba cardul, trebuie să scoată mai întâi bateria, apoi cartela. Din greşeală, scoate cardul, dar îl scapă în slotul pentru cartelă. E clar, persoana asta (imaginară) este de sex feminin. Nu reuşeşte să scoată cardul, aşa că pune mână pe o forfecuţă şi încercă să scotă bucăţica neagră, de plastic. Evident, a stricat nişte circuite (sau ceva) pe acolo, deci a rămas, duminică, fără telefon. Situaţia este pur ipotetică!

Mâine aş fi vrut să merg până la secretariat, să văd ce se mai aude de diploma mea de Bac. Însă la cât ghinion am în ultimul timp, prefer să nu joc la loto, să nu îmi fac analize şi să nu intru în secretariat.