Din nou în Cluj

Aşa cum am promis, am revenit în Cluj, însă de această dată însoţită de Claudia, Mihai şi Oana (în ordine alfabetică). Îmi pare rău că nu am fost cea mai bună tovaraşă de drum şi nici cea mai bună colegă de cameră în cele trei zile petrecute alături de ei în Ardeal.

Am ajuns joi în Cluj. Am mâncat iar la Casa Vikingilor (unde am făcut o fază de blondă, dar rămâne între noi), apoi am jucat bowling. Evident, eu am câştigat. Vineri a fost cea mai activă zi. Am vizitat mai întâi Muzeul de Farmacie. Ghidul, un individ tare dubios, se grăbea să ne scoată afară, se închidea muzeul. Măcar am aflat că isteria şi depresia se tratează cu secreţia anală a castorului şi cu excrementele unei sopârle africane (sâmbătă aş fi avut nevoie de orice leac împotriva isteriei ). Am vizitat o catedrală, apoi am mers la Leu. De această dată, i-am lăsat să ma bată la bowling.

Nu îmi mai place (atât de mult) pireul de castane. Am mâncat unul scump şi foarte prost. Uzi şi îngheţaţi, ne-am îndreptat spre stadion, la meciul dintre CFR Cluj şi Rapid. Mihai şi-a ascuns bine fularul cu Rapid şi a aplaudat la fiecare fază a clujenilor. Trădătorul!

În continuare, iubesc Clujul şi ardelenii. Unui nene care stătea în faţa noastră pe stadion i s-a făcut milă de noi şi ne-a dat nişte ziare, pe care să le punem pe scaunele ude. Claudia a improvizat o umbrelă din bucata de hârtie. Ineficient însă, căci în două minute, ziarul i s-a rupt deasupra capului. Acelaşi domn amabil a observat păţania şi i-a dat o umbrelă adevărată!

În prima repriză, a plouat cu găleata. Am îngheţat de frig şi am încercat să învăţ imnul CFR-ului ( Lupă, lupă şi învinge, forţa, forţa CFR...). Noi, fetele, nu am înţeles mare lucru din ce se întâmplă pe teren, am fost mai atente la atmosfera din tribune. După vreo jumătate de oră de joc, Claudia l-a întrebat pe Mihai, la o fază a Rapidului: „ Acum e 3-0, nu?” ( meciul s-a terminat 0-0 ).

După pauză, a început să ningă. Nu am văzut nicidoată fulgi de zăpadă atât de mari şi atât de deşi. Nu ne-am întors la locurile noastre, ci ne-am aşezat într-o zonă acoperită a stadionului. Jocul a fost oprit de două ori, în minutul 51 şi în minutul 71. Oana a dat vina pe ghinionul meu. Cică nu ar fi nins dacă nu eram eu. Lui Mihai i-a crescut inima când a auzit, taman în mijlocul susţinătorilor lui CFR, un „Hai Rapid!”. Din nou, ardelenii au umor. Ah, şi ne-au plăcut înjurăturile lor, extrem de inofensive. Cea mai dură a fost „ No, să nu te miri de el de unde-o venit?”. Oricum, eu am fost mai atentă la joc în cea de-a doua repriză. Mi-am pierdut interesul spre sfârşitul meciului, când Pereira a fost schimbat.


Pentru că mi-a plăcut atmosfera de pe stadion, merg şi sâmbătă la meci, cu Mihai. De data aceasta, pe Giuleşti. Şi nu mă voi mai chinui să învăţ imnul echipei gazdă, pentru că ştiu deja toate cântecele cu Rapid ( mulţumesc, Ioana, mulţumesc, Mihai :D ).

Din nou a fost pusă la încercare capacitatea mea de a mă orienta în spaţiu. De pe stadion, am ajuns în gară, deşi ar fi trebuit să ajungem undeva în centrul oraşului. Din fericire, a venit cineva după noi.

Sâmbătă am fost iar la la Casa Ardeleană, apoi în vizită la una din prietenele mele cele mai bune. Acolo, ne-am întâlnit cu o alta prietenă de-ale mele, care era şi ea în vizită în Cluj. Am depănat amintiri, iar ele au ţinut să le povestească şi celorlaţi picanterii din tinereţea noastră tumultoasă. Ce vremuri!

De acolo, ne-am îndreptat spre Cetăţuie. Am admirat panorama oraşului şi am făcut multe poze. Ne cumpărasem bilete, toţi patru, pentru sâmbătă seară. Eu m-am răzgândit şi am mai rămas o zi.

Sâmbătă noapte m-am revăzut cu Bogârză, un fost coleg de clasă. Mă bucur că l-am tras atât de des de păr în liceu, acum are nişte plete superbe. Dar tot negru, creţ şi alcoolic a rămas, de aia mi-a fost mereu drag. Ah, şi pentru că face o omletă delicioasă.

Ne-am plimbat o oră, până când s-au decis băieţii în ce local să mergem să bem o bere. Şi dacă a fost vorba de bere, evident că a fost prezent şi Flo, frăţiorul meu mai mic şi cu o freză urâtă (noroc că-l salvează inteligenţa). Phlow este persoana din vina căreia nu îmi voi mai prinde niciodată părul în cozi. Şi tot el este individul cu care poţi să bei Sex on the beach o noapte întreagă, până te dau barmanii afară. Apoi stai cu doza de Timişoreana pe malul Moldovei şi admiri răsăritul (nu e din experienţă proprie, aşa am auzit). Tot cu Flo chiuleam în liceu şi mergeam în parc, să ne uităm la veveriţe ( am promis că voi scrie asta pe blog).

Duminică a fost cea mai liniştită şi cea mai frumoasă zi, am fost doar NOI. Ar fi fost perfectă, dacă nu ar fi fost colegul (retardat) de apartament al lui Dragoş, care a ascultat manele la maxim. Şi dacă tot veni vorba de Dragoş: mulţumesc, mămicule,pentru că ne-ai găzduit!

Am prostul obicei de a-mi face mereu o primă părere greşită. Aşa s-a întâmplat şi cu ardelenii, care nu-mi erau, la început, foarte dragi. În schimb, în privinţa Clujului nu m-am înşelat. Rămâne oraşul de care m-am îndrăgostit (deşi are trotuare foarte înguste)şi pe care-l voi vizita de câte ori voi avea ocazia.

În cele patru zile am învăţat că nu am nevoie de pretexte pentru a revedea persoanele dragi mie, mi-am reamintit că spun, de multe ori, lucruri pe care nu le gândesc şi pe care le regret mai târziu. Mi-am dat seama că ar trebui să fac o statuie persoanelor care-mi suportă toanele şi mă iartă mereu şi că ar trebui să fiu recunoscătoare pentru prietenii pe care-i am. (iată că sunt aproape umană)

Cam atât din Cluj. Cu siguranţă, voi reveni!