Decât să mă loveşti...

De vreo săptămâna, am ajuns şi eu acasă. Deci am, în sfârşit, acces la Internet. Ultimele două luni au fost extrem de agitate şi pline de schimbări. Am pierdut ISWinT-ul din acest an şi probabil alte oportunităţi faine. Totuşi, a meritat. Încerc să îmi aduc aminte ce s-a întâmplat de la începutul vacanţei până acum.

Imediat după ce am dat ultimul examen, m-am urcat în trenul spre casă. Am ieşit mult cu mândrele, ştiam că nu ne vom mai vedea doua luni. Am petrecut atât de mult timp împreună, încât nici n-am apucat să îmi fac bagajele. Am uitat cărţile de bucate ale mamei şi cadoul pe care i-l cumpărasem, dar nu-i bai.

În ultima seara petrecută acasă, am îmbrăcat toate patru tricourile cu mândre. Am fost dezamăgite că nu ne-am atins publicul-ţintă, ştim-noi-cine nu a văzut mesajul sugestiv de pe spatele tricourilor. Ne-am revenit imediat, în local a apărut... Moş Crăciun. E drept că moşul ăsta era puţin cam decolorat, sacul era gol, iar ochelarii de soare nu se asortau cu bocancii şi mănuşile. Cadouri nu am primit, aşteptăm până la iarnă şi sperăm ca Moşul să nu apară în costum de baie.

Am făcut poze, am cântat (!!!) şi am plecat acasă înainte ca Răz să ne dea afară. Am ajuns pe la patru acasă. M-am uitat la ceas şi am fost mai fericită decât o veveriţă (mereu pe nume Mariana) căreia îi dai alune. Aveam timp să îmi fac bagajele. Nu am rezistat însă tentaţiei şi oboselii, aşa că am adormit imediat. La cinci, m-a trezit soneria idioată a telefonului mobil. Era Cristina, care ţipa de-mi trezea toţi vecinii. „Treeeezirea! Coboară şi deschide uşa”, spunea mândra, pe un ton nicidecum cordial. Era grăbită mititica, aşa se explică şi de ce şi-a luat tricoul pe dos. Nu m-am mirat când am aflat că ai noştri prieteni vor să mergem la picnic la ora cinci dimineaţa. Eh, sunt greu de uimit! Ne-am urcat în Bat Mobil şi am zbughit-o spre pădure, să facem grătar. Băieţii au dormit în maşină (ruşine!), iar Găbiţa, ca de obicei, s-a ocupat de mâncare. Alexuţa a ajuns când micii erau deja gata, dar măcar ne-a adus apă. Eu am făcut eforturi considerabile pentr a-mi ţine ochii deschişi.

La prânz, ne-am întors acasă. Cu dexteritatea unui pianist, am aruncat câteva haine în valiză, apoi am descins la Găbiţa. Alexuţa şi Cristina ne-au pregătit cafea şi sandvişuri pentru drum, iar domnul Batman a probat sutienele Găbiţei. Ne-am luat rămas-bun şi m-am urcat cu Gabi în autocarul spre Italia. Mândra a ţinut neaparat să îi reamintească lui Batman că trebuie să aibă grijă de Coco, „maşina de mieunat”.

Mi-am dorit să mă întâlnesc acasă şi cu Flo, fratele meu mai mic şi cu freză urâtă, dar nu terminase încă examenele. Când am trecut prin Cluj, am văzut din autocar un copil înalt, cu mers săltat şi păr ciufulit. Era Flo. Am pus imediat mâna pe telefon şi i-am trimis mesaj. Cred că mâncase piure de castane şi nu i-au mai ajuns banii să se tundă. Practic din fire, frăţiorul meu a renunţat la criteriile estetice. „Important e să ne stea părul bine”, replica unui prieten, s-a transformat pentru frate-miu în „important e ca părul să ne facă umbră”.

Urăsc drumurile lungi. Am crezut că de data aceasta va trece timpul mai repede, că voi fi cu mândra şi că, aşa cum ne e obiceiul, vom vorbi întruna. Raţionament total greşit, căci Găbiţa mea a dormit tot drumul, iar eu am ascultat două zile, pe repeat, Blackmore's Night-Home Again şi am completat Sudoku. Mândra mea s-a trezit când eu râdeam isteric, în somn. „Decât să mă loveşti, mai bine mă mângâi pe spate cu mâinile” a fost replica care a declanşat criza.

Mâine, săptămâna viitoare, luna viitoare sau când am chef voi scrie ce s-a întâmplat după ce am ajuns în Italia. Acum, trebuie să o trezesc pe Alexuţa să meargă la examen. Şi să termin piureul de castane din frigider. Ah, Clujul e mai frumos decât mi-l aminteam eu. Mai rămân câteva zile pe aici.

Fără bani, dar în vacanţă

În sfârşit, mă bucur şi eu de vacanţă (nu pentru mult timp, a avut grijă doamna Coman). Ieri a fost ultima zi a mea la locul de muncă sezonier. Totuşi, am rezistat o lună într-un post care nu mi se potriveşte de nicio culoare (nu, Mihai, nici măcar mov). Săptămâna trecută am semnat demisia şi mi-am luat leafa, pe care am cheltuit-o în următoarea jumătate de oră. Iar ,de astăzi, chletui din nou banii mamei, dorm cel puţin 10 ore pe noapte şi mănânc, în sfârşit, mâncare românească.

Singurul lucru pe care vreau să îl fac acum este să dorm. Voi reveni zilele următoare cu impresii despre experinţa primului loc de muncă.

Admiterea FJSC 2009 - Nemulţumirile de după

E drept, şi pe mine m-au surprins puţin rezultatele de la admiterea din acest an (şi nu numai). Probabil eu am cele mai mari frustrări legate de FJSC (mai ales astăzi, colegii ştiu de ce), însă nu mă pot abţine să nu îmi apar facultatea. Uite că există şi studenţi care laudă acestă instituţie, contrat unor comentarii caustice de pe blogul lui Brăduţ Ulmanu.

Am lămurit faptul că secţiunea de meditaţii gratuite reprezintă un sprijin avizat, pertinent şi important pentru candidaţii cu adevărat interesaţi. Forumul nu are nicio legătura cu insuccesul unor candidaţi, iar comentariile de la articolul precedent vin să întărească această afirmaţie. Totuşi, “ghemurile de puf” nu pot accepta faptul că au fost cel puţin 120 de candidaţi mai buni, aşa că blamează sistemul de admitere.

Proba de limba română

Sunt de acord, cele 18 grile, într-adevăr, nu testează cunoştinţele candidaţilor. Poate că ar fi fost util să se introducă mai multă gramatică în detrimentul exerciţiilor de lexicologie. Totuşi, să nu uităm că fiecare greşeală gramaticală este depunctată cu 0,5 puncte. Dacă aş fi profesor corector, aş pica orice elev care pune virgulă între subiect şi predicat. Spre fericirea candidaţilor, nu voi ajunge niciodată să le corectez, oficial, lucrările. Îmi ajung înjurăturile de pe forum.

Pe de altă parte, Mihai susţine că proba de limba română ar trebui să fie eliminatorie. Cred că ar fi o măsură prea drastică, dacă ţinem cont de perlele din fiecare an ori de mesajele aberante de pe (şi de la ) etajul6. Absolvenţii de liceu habar n-au să folosească corect “datorită” şi “din cauza”, utilizează neologisme fără a le cunoaşte sensul, iar limbajul de messenger este prezent în majoritatea textelor. Pe mine mă apucă durerea de cap atunci când văd cacofonii evitate prin virgulă sau virgulă între subiect şi predicat ori înainte de “etc.”. Să nu mai vorbim de laitmotivul “oricând poate să de-a o maşină peste tine”.

Oricât de blamată ar fi proba de limba română, aceasta a fost una obiectivă (fără discuţii aici) şi extrem de lejeră. Un elev mediu ar fi putut obţine, cu uşurinţă, peste 75% din punctaj. Chiar dacă a fost banal, examenul s-a pliat pe abilităţile generaţiei 2009, deci rezultatele sunt relevante. Eu încă regret că fac parte din una din cele două generaţii care nu au dat verificare la limba română.


Proba de creativitate şi expresivitate

Naraţiunea

Pe diferite bloguri, apar comentarii care dezaprobă acest tip de evaluare. Argumentul principal este acela că un jurnalist nu ar trebui să inventeze. Candidaţilor le este testată creativitatea doar parţial. Intriga se regăseşte în cerinţă, iar concurenţii trebuie să imagineze un posibil deznodământ. Se punctează capacitatea elevilor de a gândi o succesiune verosimilă de evenimente şi, normal, se va evidenţia abordarea cea mai originală. E un exerciţiu bun, care îi pregăteşte pe aspiranţii la o carieră în jurnalism pentru viitoarea meserie: dintre cinci articole care prezintă aceeaşi ştire, se va remarca acela cu unghiul de abordare cel mai original.

Candidaţii al căror talent principal nu este creativitatea au şanse la fel de mari să intre la FJSC. Tot ce trebuie să facă este să redacteze o povestire plauzibilă, cu un fir epic bine conturat, cu momente ale subiectului clar evidenţiate şi scriitura să fie în limba română. Pe viitor, se pot angaja la celelalte patru ziare care prezintă abordări mai puţin inedite (printre altele, eu am o mare problemă atunci când vine vorba de titrat un articol).

Nu sunt nici eu de acord cu soluţia de a pune candidaţii în situaţia de a redacta texte jurnalistice. Ei optează pentru FJSC tocmai pentru a învăţa cum să scrie un astfel de text. Dacă elevii de la profil uman fac diverse opţionale de jurnalism (iapa lui Ilie, adică nicio legătură cu jurnalismul), absolvenţii de profil real ar fi dezavanajaţi. Nu ştiu cum stau lucrurile când vine vorba de generaţiile mai tinere, însă colegii mei se împart în două categorii: absolvenţii de mate-info şi cei care au dorit să dea (sau au picat) admiterea la teatru.

Într-o mică măsură, notarea relatării ţine şi de subiectivitatea profesorului corector (veţi vedea şi la examene, dar asta e o frustrare personală). Cum spuneam şi pe forum: “profesorii ie şi iei oameni” şi fiecare are maniera proprie de a analiza o naraţiune. Propun (a zecea oară) un exerciţiu de imaginaţie: proful corectează o lucrare foarte foarte slabă. Următoarea, deşi medie, va primi, să spunem, 60-70 % din punctajul alocat acestui subiect ( destul de mult, dacă ţinem cont de faptul că anul acesta a fost o singură notă peste 8 ). Este valabil şi invers: un text mediu va fi notat drept prost, dacă înainte corectorul a avut de-a face cu o lucrare care respectă toate punctele din baremul de corectare. Deci, inevitabil, fiecare text va fi raportat la cele corectate anterior, de aici şi doza de subiectivitate.

Deşi e redundant, nimeni nu va pica un candidat care a redactat o scriitură expresivă şi în limba română. Mi se pare nedrept ca cei care nu au obţinut rezultatul dorit să dea vina pe subiectivitatea corectorilor, mai ales că cerinţa din acest an a fost foarte permisivă ( Te-ai întors dintr-o croazieră de lux. Povesteşte aventura vieţii tale). Eu consider că naraţiunea este cea mai pertinentă probă a admiterii. Învaţă viitorii studenţi să introducă elemente de portret şi de atmosferă, le testează capacitatea de a redacta texte verosimile şi verifică abilitatea de privi situaţia dintr-un unghi inedit.

Dacă toţi propun soluţii, vin şi eu cu una, deşi nu e cea mai fericită. Un barem mult mai rigid, care i-ar ajuta pe profesorii corectori să ajungă la o perspectivă comună ar reduce nemulţumirile legate de subiectivism.

Argumentarea

Aici e jale mare. Chiar dacă au promovat un examen de bacalaureat, mulţi nu ştiu care este structura unui text argumentativ. Cum am spus de atâtea ori, pe profi îi interesează dacă sunteţi capabili să vă argumentaţi pertinent şi matur o idee. Dacă în ceilalţi ani, concurenţii erau nevoiţi de a aducă argumente în favoarea sau contra unei afirmaţii din cerinţă, de această dată au avut posibilitatea să îşi aleagă singuri ideea. Un lucru foarte bun, după opinia mea. Competitorii au fost puşi astfel pentru prima oară în situaţia de a selecta şi ierarhiza informaţiile.

Aici nu vă prea puteţi plânge că aţi pierdut punctaj din cauza subiectivităţii profesorilor. A fost o probă de bun-simţ. Dacă aţi avut un bagaj minim de cunoştinţe, l-aţi valorificat. Dacă nu, aţi aberat, iar rezultatul a fost unul pe măsură.


Frustrările învinşilor se revarsă asupra celor mai buni

Domnul profesor GHP a publicat un articol despre Mihaela, cea care a obţinut cea mai mare notă la admiterea 2009. Imediat, au apărut şi comentariile maliţioase. Unii pur şi simplu nu ştiu să piardă.

Hopsieumicky îmi este dragă, a fost printre puţinii candidaţi de pe forum care “au sclipit” în acest an. Ea a povestit pentru FJSC News ideea principală din naraţiune. Întâmplător sau nu, este vorba despre aceeaşi idee din al doilea roman al lui Bridget Jones. Totuşi, e cale lungă de la “a te inspira” pâna la “a plagia”. Susţin, în continuare, că cel mai important e modul în care transpui, în scris, ideea. Inspiraţia de moment şi lipsa condeiului nu îţi oferă un loc în primii 120.

Argumentul meu suprem pentru a o susţine pe Mihaela, deşi părerea mea nu este avizată: se ştie că eu sunt cel mai înjurat, cel mai criticat, cel mai urât, cel mai afurisit membru de pe etajul6. Un coleg mai mic ne-ar trimite pe mine şi pe tralala, dacă ar avea ocazia, la închisoare. Au fost foarte rare momentele în care am lăudat un candidat, eu cred în critica constructivă. Totuşi, spicuiesc din ultimul meu mesaj din secţiunea de meditaţii gratuite:

“…acesta este cel mai bun text pe care l-am citit în ultima lună, în ultimul an. Şi, de ce nu, este unul din cele mai bune texte de pe forum.”

Şi da, comentariul era la unul dintre textile Mihaelei. Quod erat demonstrandum.


Notă personală: da, am intrat ultima la această facultate. Am avut şi eu frustrări legate de admiterea 2007. Astăzi, mai mult ca niciodată, îmi vine să înjur FJSC-ul şi anumiţi dascăli. Ooo, şi mai ales secretarele. Totuşi, dracul nu e atât de negru cum pare. Şi, cu toate lipsurile, FJSC e chiar o facultate faină!