luni, 3 august 2009

Fără bani, dar în vacanţă

În sfârşit, mă bucur şi eu de vacanţă (nu pentru mult timp, a avut grijă doamna Coman). Ieri a fost ultima zi a mea la locul de muncă sezonier. Totuşi, am rezistat o lună într-un post care nu mi se potriveşte de nicio culoare (nu, Mihai, nici măcar mov). Săptămâna trecută am semnat demisia şi mi-am luat leafa, pe care am cheltuit-o în următoarea jumătate de oră. Iar ,de astăzi, chletui din nou banii mamei, dorm cel puţin 10 ore pe noapte şi mănânc, în sfârşit, mâncare românească.

Singurul lucru pe care vreau să îl fac acum este să dorm. Voi reveni zilele următoare cu impresii despre experinţa primului loc de muncă.

4 comentarii:

Inanna spunea...

:) Imi amintesc primul meu loc de munca! Am dormit doua saptamani dupa ce am plecat de acolo (si lucrasem doi ani). Nu am rezistat fara job, ma plictiseam, plus ca ma obisnuisem sa am banii mei, asa ca am reusit sa-mi gasesc repede altceva.

DorinAlexandru spunea...

Sper că ți-a fost de folos experiența locului de muncă pe care l-ai avut și că ai conștientizat măcar câteva dintre atributele de bază ale unui loc de muncă. Spun asta, amintindu-mi vrând-nevrând, că am fost nevoit încă de mic să învăț cum stă treaba cu banul și cât de greu se câștigă, doar pentru că îi vedeam pe alții de vârsta mea că aveau "finanțare", iar eu, nu.
Încă de la vremea respectivă (vacanța de vară dintre clasele a șasea și a șaptea) începusem să-mi pun anumite întrebări retorice pe care, poate, alții și le pun destul de târziu (la momentul primei angajări, care, în cazul multor tineri, nu vine nici pe departe când ar trebui, pentru că au bani părinții să-i susțină), precum "De ce aleargă lumea după bani și ce face cu ei? ", "Oare totul se rezumă la bani?", urmând atunci, ca la o scurtă perioadă de timp să fi găsit răspunsul la ele. Poate, chiar lipsa banilor m-a făcut să conștientizez că sunt importanți, și spun asta despre cei care o iau razna, datorită faptului că banul le guvernează ce să facă, și uită să gândească rațional.
După ce-mi formasem o concepție minimală a banului (începutul clasei a șaptea), nu am mai stat pe gânduri și am început să fac mici "afaceri" cu colegii din care am reușit să câștig aproximativ 3 milioane de lei în 2 ani, dar aveam să nu mă bucur de acești bani, deoarece nu știam că dacă îi voi păstra, se vor devaloriza datorită unor mecanisme economice complexe, precum inflația. Aceste "afaceri" aveam să le continui și în liceu (Mihai știe despre ce vorbesc), dar urma să îmi dau seama repede că există multe lucruri ce nu se pot cumpăra cu bani, precum sănătatea, imaginea sau relațiile cu cei din jur. Începusem să-mi dau seama că lucrurile nu stau deloc așa cum credeam când eram mai tânăr, fiind chiar un vehement critic al ideii că poți rezolva orice cu bani. Consider onoarea, demnitatea sau respectul de sine și față de cei din jur mult mai importante decât a fi avid după bani.
Una peste alta, dorința mea de a face bani nu avea să se oprească din cauze lesne de înțeles, iar de fiecare dată când primeam bani, nu mi se părea de ajuns o simplă mulțumire, dorind să prestez de fiecare dată o muncă mai mult sau mai puțin simbolică în semn de recunoștință, "obicei" pe care de altfel, îl mențin și în ziua de astăzi, alături de a-mi ajuta prietenii la nevoie, ori de câte ori am ocazia.
Oricum, ca o concluzie, aș dori să subliniez că alegerea unui loc de muncă (pe termen lung) n-ar trebui să se facă de pe o zi pe alta; ea se face ținând cont de anumiți factori complecși, ca: tipul muncii, durata contractului de muncă, salariul oferit, condițiile și atmosfera de la locul de muncă, oportunitățile de promovare și de afirmare, relațiile formale și informale dintre angajați, motivare, etc.

Lavinush spunea...

:* scumpa. ma bucur ca mi-ai dat un semn de viata. te mai asteptam la o berica la sem cand ai tu timp . ai grija de tine.

lungimedeunda spunea...

Foarte mişto că ai dat naibii meseria aia dacă nu-ţi plăcea. Nu mi se pare normal să-ţi mănânci nervii şi timpul cu ceva ce te seacă..