După o sesiune mai mult decât lejeră, m-am ţinut de cuvânt şi am ajuns şi în Cluj. M-am revăzut cu persoane la care ţin mult, foşti colegi de clasă sau vechi cunoştinţe. Bucureşti este un oraş cu care cochetezi, apoi vrei să îl părăseşti. În schimb, Cluj este, cu siguranţă, un oraş de care te îndrăgosteşti: curat, fără cerşetori sau câini vagabonzi şi foarte ieftin.
Mi-am schimbat părerea despre ardeleni, care nu îmi erau foarte dragi. Am comandat un taxi, voiam să ajung în Observator, în complexul de cămine. Şoferul m-a întrebat pe ce stradă să mergem. Cred că opţiunile erau Turzii şi Republicii. I-am spus că e alegerea lui, sunt pentru prima oară în Cluj. Ardealeanul , foarte amabil, mi-a arătat Casa de Cultură şi o biserică, mi-a povestit câte ceva despre oraş, iar eu i-am împărtăşit impresii despre Capitală. „Apăi dacă eşti prima oara în Cluj, cursa e din partea mea”, mi-a spus zâmbind, după ce am ajuns la destinaţie. Dacă eram în Bucureşti, m-ar fi plimbat prin cinci sectoare, până aparatul de taxat ar fi indicat banii mei de cheltuială pentru o săptămână întreagă.
Or fi ardelenii calmi, dar au simţ practic. Şi umor morbid. „Sistemul sanitar românesc te omoară”, şi-a spus patronul unei firme de pompe funebre, al cărui sediu era vizavi de spital. Şi se mai numea, sugestiv, „Carpe diem”. Tot patronul unei firme de pompe funebre s-a gândit că să îşi extindă afacerea şi să deschidă, lângă sicrie şi lumânări, un restaurant. Mă întreb ce conţine meniul...
Şi dacă veni vorba de hrană, clujenii sunt inventivi şi când vine vorba de mâncare. Am fost la „Casa vikingilor”, unde băieţii au mâncat mici la metru. Terifenul şi bicarbonatul erau din partea casei, asta în cazul unor eventuale dureri de stomac. Eu am mâncat pireu de castane, un adevărat răsfăţ pentru papilele mele gustative. I-am bătut la cap pe băieţi că vreau să mănânc ceva tradiţional, aşa că în ziua următoare EL m-a dus la „Casa Ardeleană”. „Mai tradiţional de atât nici nu se putea”, mi-am zis, când am văzut cât de rustic este amenajat restaurantul. Până şi ospatarii erau îmbrăcaţi în porturi populare şi te serveau cu o ţuică din partea casei. Doamne, cât de bun a fost pireul de castane!
Clădirile sunt superbe, de la biserici până la universităţi. Îmi pare însă foarte rău că nu am reuşit să urc la Cetaţuie, să admir, panoptic, tot oraşul. Eh, data viitoare. Şi va fi o data viitoare, mai ales că mai am în geantă un bilet necompostat (da, am circulat mereu cu bilet). Şi trebuie să respect nişte promisiuni. Şi să mănânc pireu de castane.
Aveam nevoie de puţin timp pentru mine. M-am simţit extraordinar datorită unor oameni extraordinari. Cu siguranţă, voi reveni în Cluj. Şi apropo de oameni extraordinari, un copil alintat tare tare drag mie îşi serbează astăzi ziua de naştere. La mulţi ani, kido! Să mănânci un pireu de castane şi pentru mine! Szeretleck!
Later edit:
Astăzi a nins în Cluj. Iată ce fac studenţii când au zăpadă:
Postări
