marți, 9 iunie 2009

Student 2009 la Jurnalul Naţional

Astăzi, a apărut Student 2009, un supliment gratuit al Jurnalului Naţional. Broşura conţine informaţii despre toate universităţile particulare şi de stat din ţară.

Undeva, în a patra pagină a suplimentului, în caseta radacţională, apare scris mărunt: „ RADACŢIA: Diana Robu, Mihai Schiau” . Fiecare din noi a cules informaţiile şi a redactat mai mult de 20 de texte despre universităţi. Unele instituţii de învăţământ au fost mai puţin cooperante, au amânat răspusunsurile ori au furnizat date eronate. Mai mult, rectorul pitic al unei universităţi particulare a cerut bani pentru a oferi informaţii despre instituţia pe care o conduce. Prin urmare, universitatea a apărut pe ultima pagină, doar cu datele de contact.

Exemplele negative ale facultăţilor particulare continuă cu Spiru Haret, care are dedicate primele două pagini ale suplimentului. „Fabrica de diplome” Spiru Haret are 53 de filiale, dintre care opt sunt în străinătate. „Dai banu`, primeşti diploma de absolvire”, cam aşa se rezumă activitatea celei mai mari insituţii de învăţământ din Emisfera Estică. Din taxele strânse de la cei peste 180.000 de studenţi, universitatea şi-a permis să îşi cumpere locul privilegiat în paginile ghidului de admitere.

La mijlocul broşurii, apare un articol semnat cu numele meu. Iniţial, a fost vorba de două texte ( viaţa de student în Bucureşti şi neregulile din căminele studenţeşti), însă, din lipsă de spaţiu, au fost contopite în unul singur. În prima fază, textele erau mai lungi, mai coerente, împărţite în paragrafe, leadul avea şi predicate, virgulele erau puse corect etc. Cei de la corectură s-au gândit că am greşit eu atunci când am scris „mai multe de jumătate dintre studenţi rămâne fără loc în cămin”, aşa că au decis să facă acordul cu subiectul logic. De asemenea, sunt foarte sigură că am scris „voia”, nicidecum „vroia”.

Oricum, sunt convinsă că foarte mulţi nu vor sesiza greşelile. În afară de acest articol, celelalte texte despre universităţi nu au suferit modificări, deci sunt mulţumită. Sper să mai existe alte asemenea colaborări cu Jurnalul Naţional şi Eugenia Mihalcea.

Acasă, mă aşteaptă deja 20 de suplimente, mulţumesc!

11 comentarii:

Anonim spunea...

Felicitari pentru o noua aparitie editoriala!;;)
Spiru Haret... no comment... parerea mea: banii ii dai, de invatat nu inveti ca la examen copiezi sau in alt caz fericit iti fac asistentii grilele, grile care sunt foarte usoare(majoaritatea), un examen dureaza maxim 30 de minute in care ai de rezolvat maxim 20 de grile pe calculator dar nimeni nu rezista atat... doar cei mai fraieri si batuti in cap au restante la sfarsitul sesiunii... :|

Semnat: unu' de la Spiru cu restanta...

Anda spunea...

Era şi evident. Majoritatea SCRIE după ureche, nu ai ce să le faci. Chiar mă aşteptam să mai am un "şoc"... era prea frumos... şi e păcat... mulţi aleg jurnalismul în încercarea de a-i învăţa pe ceilalţi să scrie corect.
Am văzut şi la TV. Unele posturi scriu "Voiam", altele "vroiam". Din păcate, în unele emisiuni de la Discovery se scrie greşit... Asta e...
Degeaba e proverbul ăla: Orice grădină are uscăturile ei (parcă). La noi sunt doar buruieni, grădină nu mai e de ceva vreme. Şi dacă cineva plantează ceva, acea cultură nu va ţine. Exemplu: ce ai păţit tu cu articolul tău...

(sper să nu fi făcut vreo boacănă, am tastatura varză :D)

Anca Vamanu spunea...

Am citit şi eu articolul tău şi chiar m-am amuzat de modul în care studenţii reuşesc să facă rost de bani în plus. Îţi doresc mult succes şi cât mai multe articole de calitate!

Anda spunea...

Ah, frate-meu e la Spiru aici şi toate examenele sunt grilă. Făcuse perfect un examen şi i-a dat 2 că părea suspect. Apoi a depus plângere şi l-a trecut cu nouă.

Alt caz: cumantă-mea. A terminat la Spiru. Jumătate din profesori nici nu-i cunoştea... Când a dat licenţa nici nu ştia cine e profesorul ei, din comisie. A luat-o cu 10. Are diplomă, dar nu face nimic cu ea...

Desigur, bănuiesc că nici frate-meu nu va face nimic cu ea....

Spiru SUCKS. Atrage studenţii că sunt taxele mici 1200-1600 ron pe an...

DorinAlexandru spunea...

Excelent articol. Bănuiesc că ai făcut și o scurtă detaliere a situației facultăților existente cu toate oportunitățile lor pentru o mai bună informare a potențialilor candidați. Și nu în ultimul rând, ar fi trebuit menționate deopotrivă atât exemple pozitive cât și negative (surprize plăcute, neașteptate). Mă bucur că ai menționat dedesubturile, factorii care implică alegerea uneia dintre facultăți și că nu ai deformat realitatea.
Cât despre facultăți ca Spiru, ele nu constituie o alegere pentru mine, ci o pierdere imensă de timp într-o societate care nu are nicicum nevoie de așa ceva. O facultate ca Spiru e ceva de formă; diploma pe care o obții e un fel de umplutură, la fel ca multe alte lucruri din România. Cât despre mine, am avut șansa de a alege Spiru putând să intru cu "pile", ocazie pe care am refuzat-o instantaneu.

Bogdan spunea...

diana ... nu mai ataca sistemul de invatamant superior si particular ... crede-ma ca in aproape orice domeniu particular inseamna "flexibilitate" si legi proprii ... adik ce vreau sa zic e ca te chinui degeaba sa pui in prim plan problemele ... mai bine angajezi un terorist personal :D

Clauzel spunea...

După cum iţi spuneam şi astăzi mai devreme, nu ai de ce să iţi faci griji, pentru că tu ştii să scrii corect şi ai şi scris , de altfel.
Din pacate, asta atrage pentru că este un ziar serios-popular (examen ismm).Mulţi care citesc au impresia că e greşit ceea ce e corect de fapt.De aceea a scris cu greşeli să dea impresia că e corect...
Vorba lui Cosmin..Important e să ne stea părul bine!

corinaaa spunea...

Mai pot găsi suplimentul mîine, dacă-l caut la chioşcuri?

Dyna spunea...

Anonim: La filiale din provincie, nici măcar nu se dau examene...

Anda: De celelalte texte sunt mulţumită

Anca: Mulţumesc.

Dorin: Nu doar la Spiru se întâmplă neregulile astea, ci la majoritatea facultăţilor particulare.

Bogdan: De aia te am pe tine :)


Claudia: Acordul gramatical, bată-l vina!

Corina: Mă tem că nu.

Anonim spunea...

Examene se dau...doar am restanta :D

Vasile Andreica spunea...

Felicitari, tardive... debutul e special pentru fiecare.
Despre universitatile particulare... cah, mai bine fara diploma decat cu una de la ele.