luni, 10 mai 2010

Vreau domeniu .ro

Nici dacă aș fi inventat roata nu mă bucuram așa cum am făcut-o când am priceput cum se folosesc diacriticele. În urmă cu doi ani, mi-am făcut blogușorul. Singură. Mi-a luat cam o săptămână, dar e irelevant. Aveam o temă portocalie, cu niște piese mari de puzzle, absolut grotești.

Și cum e demonstrat că toți avem cel puțin un prieten care nu e așa nătărău ca noi în ale calculatoarelor, am apelat și eu la amicul cvasi-informatician. M-a ajutat să îmi schimb aspectul blogului, voiam ceva foarte simplu. Am sărbătorit noua înfățișare și mi-am obligat prietenii să-mi citească aberațiile. Ca să mă motiveze să scriu mai des, un amic mi-a desenat partea de dus, parcă header se numește. Încă aștept ca fetița aia nevinovată să se transforme într-o nesuferită cu oleacă de accent moldovenesc, ca să mă reprezinte.

Exact, tehnologia mă depășește. Dar am aflat de pe blogul Dudei despre concursul organizat de be fair. Nu mă interesează cununile din lauri, ci domeniul .ro. Cireașa de tort  o repezintă suportul tehnic oferit de cei de la blog way.  După doi ani de prezență discretă în mediul on-line, e timpul să am și eu un domeniu al meu. Nu mi-am cumpărat unul pentru că nu sunt pregătită să investesc (eufemism pentru "frate, sunt studentă, n-am bani") și oricum nu aș ști ce pași trebuie să urmez. Totuși,  .ro mi-ar veni ca o mănușă. Ar confirma, încă o dată, obsesia mea pentru limba română, disprețul pentru snobismele englezești și teoriile despre virgule care fac diferența.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Bafta in continuare! Cristina :*

Music Is Drug spunea...

Imi place postul tau. Este interesanta ideea domeniului personal, chiar si pentru mine, care m-am inscris recent pe blogspot.com.
Iti urez sa-ti faci rost de domeniu .ro.... cam cum ar suna? www.dianarobu.ro? :P