Nu pot intra pe etajul6.ro şi sufăr ca un câine. Ba nu, mai rău, sunt în sevraj. Forumul e ca un drog pentru mine, iar eu sunt dependentă. Am tras draperiile, nu suport lumina. Îmi dau pumni în cap, strâng din dinţi, ascult The Verve- The Drugs Don't Work. Pisica Şoseţel mă priveşte confuză. Nu înţelege că am nevoie disperată de o doză de forum, ca să pot s-o fac pe-a deşteapta.
Repede, trebuie să apăs F5, poate s-au remediat problemili. Dacă apare un text nou şi nu sunt prima care îl corectează? Măcar o afirmaţie răutacioasă, în anii trecuţi erau populare ironia şi replicile acide. Corecturile nu trebuie să fie pertinente, doar am autoritate. Eu sunt studentă, pe când amărâţii de candidaţi trebuie să treacă de un examen. Da, da, trebuie doar să fiu prima care comentează. Vai, dacă ceilalţi membri vor avea mai multe mesaje decât mine? Degetele îmi sângerează, dar nu mai simt durere. F5,F5,F5!
Hai să fim serioşi! Anul trecut, eram de părere că noua generaţie de candidaţi este vinovată de harababura de pe forum. Între timp, candidaţii au devenit studenţi, dar unii dintre ei nu şi-au schimbat obiceiurile. Rangul se schimbă, naravul ba! Dacă ne apucăm să corectăm, cel puţin să o facem organizat şi pertinent, nu să ne întrecem în numărul de mesaje.
Pe bune, nu sunt un model de urmat. Dacă am fost “obsedata de virgule” ori “spaima forumului”, cum mă alintă Mikişor, nu înseamnă că actuala generaţie trebuie să se comporte la fel. Pe de altă parte, unii au înţeles că trebuie să aibă o identitate, un stil propriu. Tot ei mi-au atras atenţia: “Z încearcă să te copieze”, “Y este o imitaţie de Dyna” etc. Au dreptate. Totuşi, aş adăuga eu, copia este destul de nereuşită, pentru că eu puneam cratimele unde trebuie şi dublam i-ul atunci când era nevoie. În aroganţa mea nemărginită, nu mă simt deloc flatată.
O altă problemă însă nu-mi dă pace: în consiliul de pe 25 ianuarie, s-a hotărât că “profesorii vor fi stimulaţi financiar să intre pe forum”. Atunci, secţiunea de meditaţii gratuite ar trebui să se numească “meditaţii semi-gratuite”. E adevărat, candidaţii beneficiază, gratis, de sfaturile studenţilor şi ale profesorilor (teoretic doar). Însă dascălii noştri nu meditează dezinteresat, ci aşteaptă să fie recompensaţi. Parcă gratuit presupunea că nu costă nimic, este dat/primit fără nicio plată. Probleme de nunaţă, nenică! Contează doar din perspectiva cui priveşti.
Mai e şi individul ăla dubios, Alexandru Cohuţ. “Bondocul cu pretenţii de intelectual”, cum l-au numit colegii de breaslă, garantează reuşita la examenul FJSC, în schimbul unor sume fabuloase. Alexandru Cohuţ nu e profesor la noi la facultate şi nu corectează textele de la admitere. E doar un şarlatan care mi-a explicat, foarte preţios, că eu nu am niciun drept să-l întreb (politicos) despre activitatea sa.
Nu sunt nedreaptă, există şi profesori (puţini) care s-au implicat fără a fi încurajaţi material. Înainte ca forumul să se redeschidă, am discutat cu doamna profesoară Mădălina Moraru despre meditaţiile gratuite. În acest an, dumneaei trebuia să coordoneze o echipă care să dea sfaturi candidaţilor. Corectarea textelor ar fi fost metodică, competentă şi s-ar fi realizat după un barem bine pus la punct. Planul nu a mai fost pus în aplicare, se pare că funcţionează destul de bine competiţia “cine are mai multe mesaje postate”.
Cu această ocazie, vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut şi au crezut în mine. Vreau să opresc poluarea şi să hrănesc copiii din Africa.
Acum, serios, chiar îi mulţumesc lui Mikişor. Olte mi-a dedicat un articol la ea pe blog. O să-i cumpăr un praz pentru asta!
vineri, 12 februarie 2010
Uite forumul, nu-i forumul!
sâmbătă, 1 august 2009
Admiterea FJSC 2009 - Nemulţumirile de după
E drept, şi pe mine m-au surprins puţin rezultatele de la admiterea din acest an (şi nu numai). Probabil eu am cele mai mari frustrări legate de FJSC (mai ales astăzi, colegii ştiu de ce), însă nu mă pot abţine să nu îmi apar facultatea. Uite că există şi studenţi care laudă acestă instituţie, contrat unor comentarii caustice de pe blogul lui Brăduţ Ulmanu.
Am lămurit faptul că secţiunea de meditaţii gratuite reprezintă un sprijin avizat, pertinent şi important pentru candidaţii cu adevărat interesaţi. Forumul nu are nicio legătura cu insuccesul unor candidaţi, iar comentariile de la articolul precedent vin să întărească această afirmaţie. Totuşi, “ghemurile de puf” nu pot accepta faptul că au fost cel puţin 120 de candidaţi mai buni, aşa că blamează sistemul de admitere.
Proba de limba română
Sunt de acord, cele 18 grile, într-adevăr, nu testează cunoştinţele candidaţilor. Poate că ar fi fost util să se introducă mai multă gramatică în detrimentul exerciţiilor de lexicologie. Totuşi, să nu uităm că fiecare greşeală gramaticală este depunctată cu 0,5 puncte. Dacă aş fi profesor corector, aş pica orice elev care pune virgulă între subiect şi predicat. Spre fericirea candidaţilor, nu voi ajunge niciodată să le corectez, oficial, lucrările. Îmi ajung înjurăturile de pe forum.
Pe de altă parte, Mihai susţine că proba de limba română ar trebui să fie eliminatorie. Cred că ar fi o măsură prea drastică, dacă ţinem cont de perlele din fiecare an ori de mesajele aberante de pe (şi de la ) etajul6. Absolvenţii de liceu habar n-au să folosească corect “datorită” şi “din cauza”, utilizează neologisme fără a le cunoaşte sensul, iar limbajul de messenger este prezent în majoritatea textelor. Pe mine mă apucă durerea de cap atunci când văd cacofonii evitate prin virgulă sau virgulă între subiect şi predicat ori înainte de “etc.”. Să nu mai vorbim de laitmotivul “oricând poate să de-a o maşină peste tine”.
Oricât de blamată ar fi proba de limba română, aceasta a fost una obiectivă (fără discuţii aici) şi extrem de lejeră. Un elev mediu ar fi putut obţine, cu uşurinţă, peste 75% din punctaj. Chiar dacă a fost banal, examenul s-a pliat pe abilităţile generaţiei 2009, deci rezultatele sunt relevante. Eu încă regret că fac parte din una din cele două generaţii care nu au dat verificare la limba română.
Proba de creativitate şi expresivitate
Naraţiunea
Pe diferite bloguri, apar comentarii care dezaprobă acest tip de evaluare. Argumentul principal este acela că un jurnalist nu ar trebui să inventeze. Candidaţilor le este testată creativitatea doar parţial. Intriga se regăseşte în cerinţă, iar concurenţii trebuie să imagineze un posibil deznodământ. Se punctează capacitatea elevilor de a gândi o succesiune verosimilă de evenimente şi, normal, se va evidenţia abordarea cea mai originală. E un exerciţiu bun, care îi pregăteşte pe aspiranţii la o carieră în jurnalism pentru viitoarea meserie: dintre cinci articole care prezintă aceeaşi ştire, se va remarca acela cu unghiul de abordare cel mai original.
Candidaţii al căror talent principal nu este creativitatea au şanse la fel de mari să intre la FJSC. Tot ce trebuie să facă este să redacteze o povestire plauzibilă, cu un fir epic bine conturat, cu momente ale subiectului clar evidenţiate şi scriitura să fie în limba română. Pe viitor, se pot angaja la celelalte patru ziare care prezintă abordări mai puţin inedite (printre altele, eu am o mare problemă atunci când vine vorba de titrat un articol).
Nu sunt nici eu de acord cu soluţia de a pune candidaţii în situaţia de a redacta texte jurnalistice. Ei optează pentru FJSC tocmai pentru a învăţa cum să scrie un astfel de text. Dacă elevii de la profil uman fac diverse opţionale de jurnalism (iapa lui Ilie, adică nicio legătură cu jurnalismul), absolvenţii de profil real ar fi dezavanajaţi. Nu ştiu cum stau lucrurile când vine vorba de generaţiile mai tinere, însă colegii mei se împart în două categorii: absolvenţii de mate-info şi cei care au dorit să dea (sau au picat) admiterea la teatru.
Într-o mică măsură, notarea relatării ţine şi de subiectivitatea profesorului corector (veţi vedea şi la examene, dar asta e o frustrare personală). Cum spuneam şi pe forum: “profesorii ie şi iei oameni” şi fiecare are maniera proprie de a analiza o naraţiune. Propun (a zecea oară) un exerciţiu de imaginaţie: proful corectează o lucrare foarte foarte slabă. Următoarea, deşi medie, va primi, să spunem, 60-70 % din punctajul alocat acestui subiect ( destul de mult, dacă ţinem cont de faptul că anul acesta a fost o singură notă peste 8 ). Este valabil şi invers: un text mediu va fi notat drept prost, dacă înainte corectorul a avut de-a face cu o lucrare care respectă toate punctele din baremul de corectare. Deci, inevitabil, fiecare text va fi raportat la cele corectate anterior, de aici şi doza de subiectivitate.
Deşi e redundant, nimeni nu va pica un candidat care a redactat o scriitură expresivă şi în limba română. Mi se pare nedrept ca cei care nu au obţinut rezultatul dorit să dea vina pe subiectivitatea corectorilor, mai ales că cerinţa din acest an a fost foarte permisivă ( Te-ai întors dintr-o croazieră de lux. Povesteşte aventura vieţii tale). Eu consider că naraţiunea este cea mai pertinentă probă a admiterii. Învaţă viitorii studenţi să introducă elemente de portret şi de atmosferă, le testează capacitatea de a redacta texte verosimile şi verifică abilitatea de privi situaţia dintr-un unghi inedit.
Dacă toţi propun soluţii, vin şi eu cu una, deşi nu e cea mai fericită. Un barem mult mai rigid, care i-ar ajuta pe profesorii corectori să ajungă la o perspectivă comună ar reduce nemulţumirile legate de subiectivism.
Argumentarea
Aici e jale mare. Chiar dacă au promovat un examen de bacalaureat, mulţi nu ştiu care este structura unui text argumentativ. Cum am spus de atâtea ori, pe profi îi interesează dacă sunteţi capabili să vă argumentaţi pertinent şi matur o idee. Dacă în ceilalţi ani, concurenţii erau nevoiţi de a aducă argumente în favoarea sau contra unei afirmaţii din cerinţă, de această dată au avut posibilitatea să îşi aleagă singuri ideea. Un lucru foarte bun, după opinia mea. Competitorii au fost puşi astfel pentru prima oară în situaţia de a selecta şi ierarhiza informaţiile.
Aici nu vă prea puteţi plânge că aţi pierdut punctaj din cauza subiectivităţii profesorilor. A fost o probă de bun-simţ. Dacă aţi avut un bagaj minim de cunoştinţe, l-aţi valorificat. Dacă nu, aţi aberat, iar rezultatul a fost unul pe măsură.
Frustrările învinşilor se revarsă asupra celor mai buni
Domnul profesor GHP a publicat un articol despre Mihaela, cea care a obţinut cea mai mare notă la admiterea 2009. Imediat, au apărut şi comentariile maliţioase. Unii pur şi simplu nu ştiu să piardă.
Hopsieumicky îmi este dragă, a fost printre puţinii candidaţi de pe forum care “au sclipit” în acest an. Ea a povestit pentru FJSC News ideea principală din naraţiune. Întâmplător sau nu, este vorba despre aceeaşi idee din al doilea roman al lui Bridget Jones. Totuşi, e cale lungă de la “a te inspira” pâna la “a plagia”. Susţin, în continuare, că cel mai important e modul în care transpui, în scris, ideea. Inspiraţia de moment şi lipsa condeiului nu îţi oferă un loc în primii 120.
Argumentul meu suprem pentru a o susţine pe Mihaela, deşi părerea mea nu este avizată: se ştie că eu sunt cel mai înjurat, cel mai criticat, cel mai urât, cel mai afurisit membru de pe etajul6. Un coleg mai mic ne-ar trimite pe mine şi pe tralala, dacă ar avea ocazia, la închisoare. Au fost foarte rare momentele în care am lăudat un candidat, eu cred în critica constructivă. Totuşi, spicuiesc din ultimul meu mesaj din secţiunea de meditaţii gratuite:
“…acesta este cel mai bun text pe care l-am citit în ultima lună, în ultimul an. Şi, de ce nu, este unul din cele mai bune texte de pe forum.”
Şi da, comentariul era la unul dintre textile Mihaelei. Quod erat demonstrandum.
Notă personală: da, am intrat ultima la această facultate. Am avut şi eu frustrări legate de admiterea 2007. Astăzi, mai mult ca niciodată, îmi vine să înjur FJSC-ul şi anumiţi dascăli. Ooo, şi mai ales secretarele. Totuşi, dracul nu e atât de negru cum pare. Şi, cu toate lipsurile, FJSC e chiar o facultate faină!
joi, 30 iulie 2009
Forumul FJSC - un ajutor real doar pentru unii candidaţi
Membrii de pe etajul6 care nu au obţinut rezultatele dorite la admitere îşi exprimă frustrările pe blogurile personale. E normal, am trecut şi eu prin asta. Unii au muncit mult, iar FJSC a fost singura facultate pentru care au optat. Dar mi se pare aberant faptul că unii dau vina pe forum pentru eşecul lor. Cum spunea şi Mihai, etajul6 nu garantează nimănui succesul.
Fara forum, probabil ca ati fi fost foarte fericiti dupa admitere, mandrindu-va cu textele jurnalistice sau stiintifico-fantastice pe care le-ati fi scris .
Totuşi, este păcat că unii sunt convinşi că reţeta succesului constă în inspiraţia de moment. Degeaba ai o idee fabuloasă, dacă nu ştii să o valorifici. Majoritatea sfaturilor de pe etajul6 îi ajută pe candidaţi să redacteze un text curat, care să respecte cerinţa şi itemii din baremul de corectare. Astfel, aproape jumătate din cei mai activi membri ai etajului6 a obţinut un loc la buget, conform unor statistici publicate de domnul profesor George Hari Popescu pe blogul personal. Deci afirmaţia făcută de colegul meu mai mic, Bogdan, este total nejustificată.
Iar cei care fac de un an (sau mai mult) meditatii pe forum se multumesc cel mult cu un loc la taxaPe de altă parte, nimeni nu a promis niciodată că un cont pe etajul6 te va clasa automat pe unul din locurile bugetare. În urmă cu doi ani, un elev de clasa a XI-a s-a înscris pe forum. A publicat nenumărate poveşti puerile, a plagiat, a criticat ceilalţi candidaţi, a tratat cu superficialitate toate sfaturile şi observaţiile noastre şi, astfel, nu a făcut deloc progrese. Rezultatul? Nu a obţinut notă de trecere la examenul de admitere.
Forumul FJSC este de folos candidaţilor? DA, este un real ajutor pentru cei care muncesc, ţin cont de sfaturi şi de observaţii şi nu blamează atitudinea (uneori poate prea rigidă) moderatorilor ori pe cea a profesorilor.
La începutul acestui an, scriam, într-un post:
Însă, dacă la sfârşit, din 50 de oameni ne urăsc 49, dar un individ a făcut progrese datorită sfaturilor noastre, atunci a meritat efortul.
Aceeaşi părere o are şi domnul profesor George Hari Popescu, care scrie, într-un articol recent:
Mie mi se pare că dacă secţiunea de meditaţii gratuite a ajutat un singur om să-şi vadă împlinit un mic vis atunci merită efortul.
În concluzie, etajul6 şi secţiunea de meditaţii gratuite reprezintă un sprijin important pentru candidaţi. Iar rezultatele obţinute de cei 22 boboci sunt suficiente pentru a răsplăti munca depusă de noi, moderatorii, şi de profesori. Iar ceilalţi ar trebui să se pună la punct cu gramatica înainte de a învinovăţi forumul pentru insuccesul de la admitere!
duminică, 29 martie 2009
Despărţirea de forumul FJSC
După 791 de zile, am decis să mă retrag. Forumul FJSC nu mai este de mult timp o platformă în care se vorbeşte corect limba română ori spaţiul în care elevii de liceu apreciază ajutorul necondiţionat al studenţilor. Şi ajutorul profesorilor este, de mai bine de un an, inexistent. Poate nu am fost cel mai competent, cel mai obiectiv sau cel amabil moderator, însă am fost cel mai devotat. Dar orice lucru începe să pută dacă este împroşcat cu … noroi.
Iniţial, am decis ca eu şi etajul6 să luam o pauză, să văd cum îi merge fără mine. Apoi am realizat că despărţirea definitivă este inevitabilă. Eu nu reuşesc să fac compromisuri, nu pot să laud candidaţii care redactează texte mizerabile, nu pot să nu observ că nu se mai vorbeşte în limba română, nu vreau să îi scutesc pe candidaţi de efortul de a căuta informaţii. (în acelaşi subiect, poate pe aceeaşi pagină). M-am săturat să răspund de zeci de ori la aceeaşi întrebare, mi-e greaţă de tupeul şi aroganţa unor liceeni.
Au existat şi în anii trecuţi conflicte între membrii forumului. De cele mai multe ori, bătălia se dădea între mine şi un candidat. Am primit zeci de mesaje private în care eram ameninţată sau avertizată. Dar niciodată nu s-a ajuns la nivelul actual de nesimţire. Noi şi actualii boboci răsfoiam forumul înainte să punem vreo întrebare tâmpită şi ne asumam greşelile. Toate textele primeau comentarii, mai mult sau mai puţin ironice, însă pertinente. Şi candidaţii de atunci erau interesaţi să îşi îmbunătăţească stilul şi să se pregătească pentru admitere. Nu conta tonul mesajului, ci conţinutul acestuia. Noi organizam întâlniri ale candidaţilor, legam prietenii şi ne ajutam între noi,însă actuala generaţie de candidaţi este animată de spiritul de competiţie.
În această seară, am primit un mesaj care mă obligă să mă justific faţă de acea minoritatea a candidaţilor cu bun simţ:
Nu as vrea sa intreb masura indiscretiei, dar...ce te-a determinat sa iesi oarecum din ,,schema" (ma refer la sectiunea Meditatiilor gratuite)?
Da, rasfoiesc forumul, stiu in mare motivele, insa acum pari a fi radicala in luarea acestei decizii. De fapt, RADICALA!!! S-au adunat niste ani, probabil a devenit obisnuinta sau chiar placere de a-i ajuta pe ceilalti.
Imi pare rau ca s-a umplut paharul tocmai la noi, generatia 2009 (cat egoism, nu?
Prima oară m-am gândit la despărţirea de etajul6 pe 21 ianuarie. Atunci, Admin a propus închiderea forumului pe motivul că profesorii nu intră periodic pentru a corecta textile candidaţilor. M-am simţit nedreptăţită. Până atunci, pierdeam măcar o oră pe zi pentru a răspunde în secţiunea de meditaţii gratuite. Şi, de cele mai multe ori, replicile mele au fost pertinente. Profesorii nu au fost niciodată activi pe forum, dar comunitatea de la etajul6 s-a dezvoltat şi a progresat fără ajutorul lor. Deodată, munca noastră, a studenţilor, nu a mai fost recunoscută.
Dar iubeam prea mult forumul, aşa că i-am trimis e-mailuri lui Admin, în care l-am rugat să se răzgândească. Însă nu aceste mesaje l-au făcut să îşi schimbe opinia, ci anunţul conform căruia profesorii aveau să revină pe forum, de pe 23 februarie. Mai mult, s-a stabilit şi o programare a profesorilor care, vezi Doamne, vor corecta textele liceenilor care se visează Andreea Esca. De pe 23 ianuarie până acum, în secţiunea de meditaţii gratuite există doar trei mesaje scurte şi extrem de seci care aparţin profesorilor. Dar, aşa cum am mai spus, e important ca în broşuri şi în pliante să scrie că profesorii oferă meditaţii gratuite pe forumul facultăţii. Pe naiba!
În altă ordine de idei, actuala generaţie de candidaţi este extrem de leneşă. Nu doar că nu studiază forumul, dar ei mai şi pun întrebări ale căror răspunsuri se află pe aceeaşi pagină. Şi tot ei se simt nedreptăţiţi atunci când li se răspunde "caută singur, un viitor jurnalist se documentează". Mai mult, unii sunt atât de prost informaţi, încât confundă facultăţile:
nu sunt din bucuresti si din acest motiv as vrea sa stiu exact pt ca pe site nu scrie decat "jurnalism-stiintele comunicarii examen" ..aa si inca ceva.acolo scrie :pt stiintele comunicarii se pot alege intre limbile (...) dar de jurnalism nu precizeaza nimic concret.eu vreau la specializarea jurnalism si vreau sa stiu daca se poate ce anume se da la examen si cand este data.multumesc anticipat astept raspuns
Păi facultatea despre care vorbeşte ea este din alt film. Admiterea la FJSC constă în redactarea unei naraţiuni şi unei argumentări şi proba de limba română.
Alţi candidaţi evocă scuza penibilă a liceanului care are atât de mult de învăţat pentru examenul de bacalaureat, încât nu poate pierde trei minute pentru a căuta date despre admitere. Aşa că noi, moderatorii, avem timp la discreţie şi suntem datori să căutam informaţiile în locul lor.
Primesc cel puţin două mesaje pe zi, în care candidaţii mă roagă să mă uite peste textele lor. Am intrat ieri, am ales un text care avea foarte multe comentarii (dar nici unul argumentat), aşa că l-am corectat. Candidata, extrem de arogantă, s-a simţit nedreptăţită. Nu doar că nu a luat în considerare observaţiile pertinente şi argumentate pe care i le-am făcut, însă a considerat că am o problemă personală, tocmai pentru că am ales să corectez textul ei.
Chiar dacă îmi face plăcere ca textul să fie corectat de tine, pentru că eşti obiectivă, mai bine lasă.Mă pot lipsi. Dacă eşti nervoasă descarcă-te pe altcineva. Nu mă interesează problemele tale, dar neliniştile negative pe care le emani, dacă pot să spun asa, mă tulbură.
Dacă am puricat tot textul, am făcut-o pentru că am vrut să o ajut. Şi da, între timp m-a luat cu dureri de cap când am văzut, de trei ori, virgulă între subiect şi predicat. Dar observaţiile mele au fost obiective şi argumentate. Eu nu am văzut niciodată un profesor care să analizeze amănunţit un text, aşa cum am făcut-o noi, studenţii. Şi dacă domnişoara nu vrea să îi mai fie corectate textele, eu nu mă supăr, o bătaie de cap în minus. Ea are de pierdut.
Am ales trei exemple relevanate pentru a ilustra nesimţirea care domneşte pe forum. Noi, studenţii, suntem blamaţi de copiii răsfăţaţi care nu ştiu să primească critici. Şi dacă ei cer să nu le mai corectăm textele, dorinţă îndeplinită. Eu am profitat de secţiunea de meditataţii gratuite la vremea mea. Dacă „ghemurile de puf” au decis să distrugă meditaţiile gratuite, mie nu-mi pasă, eu am dat deja admiterea. Dacă ei vor să nimicească forumul, o fac pe pielea lor, sunt singurii care vor suporta consecinţele. E păcat totuşi că există copii (puţini) care muncesc, ţin cont de sfaturi şi îşi doresc să intre la FJSC!
Am decis să nu mai fac muncă voluntară pentru că nu înseamnă absolut nimic pentru nimeni. În schimb, se pare că profesorii îi ajută mai mult pe candidaţi, chiar dacă activitatea lor pe forum este egală cu zero. Şi, în final, renunţ la secţiunea de meditaţii gratuite pentru că etajul6 nu mai are nevoie de mine. Oricum, preconiezez că forumul se va închide până la admitere.
luni, 26 ianuarie 2009
Forumul FJSC – încă în picioare
George Hari Popescu a decis ca deocamdată forumul să rămână deschis. Probabil sondajul care indica 12 voturi pro şi 107 voturi împotriva închiderii forumului FJSC a fost factorul care a înclinat balanţa.
" În al doilea rînd, problema este că mi-aş dori ca mai mulţi profesori să intre şi să ajute cu sfaturi în secţiunea de meditaţii, pentru ca promovarea forumului să aibă suport. "
Şi eu mi-aş dori asta. Mi-aş mai dori ca profesorii să citească lucrările de seminar, nu să pună note după cum vor ei. Mi-ar plăcea să vorbească în limba română, tare şi rar, astfel încât să îi înţelegem şi noi. Mi-aş dori ca unii seminarişti să nu mai spună “ nu ma interesează ce faceţi voi la curs” şi să nu mai fumeze în sălile de clasă. Mi-aş dori ca profesorii care nu au intrat aproape niciodată pe forum să nu mă mai acuze că “prejudiciez imaginea facultăţii” pentru că nu vreau să fac practica la Ministerul Mediului ( sau Educaţiei, nu mai reţin ) . Chiar mi-ar plăcea să aflu ce se întamplă cu diploma mea de Bacalaureat, nu sunt sigură că mai există.
Dar astea sunt vise măreţe. Sistemul merge prost şi oamenii care vor să schimbe ceva sunt prea puţini. Anul trecut, deşi fiecare prof avea o săptămână în care ar fi trebuit să corecteze texte, candidaţii au primit cateva sfaturi doar de la doi profesori.
" Domnul decan va propune din nou în consiliu să se ofere meditaţii pe forum pe baza unei programări."
Dacă de asta depinde viaţa forumului, ar fi mai bine să se închidă de pe acum. Pentru ce să amânăm? A, da, ca să putem scrie în continuare în broşuri şi în prezentări că FJSC este singura facultate care pune la dispoziţie meditaţii gratuite oferite de profesori. Nicăieri nu scrie că studenţii, alături de un singur profesor, sunt cei care duc forumul în spate. Păi atunci e normal ca ăştia mici să nu aibă încredere în părerile studenţilor. Mergem cu Caravana prin licee, împărţim pliante la Targul Educaţiei şi facem prezentări în care spunem că profesorii sunt cei care supraveghează secţiunea de meditaţii gratuite. Deci aspiranţii la o carieră în jurnalism se aşteaptă să găsească profesori pe forum (speraţi degeaba!).
Şi, totuşi, din punctul meu de vedere, vina este a candidaţilor. Bine, sunt sceptici când vine vorba de criticile făcute de un student sau de un alt candidat. Nici o problemă, pot accesa meditaţii 2007 şi vor găsi acolo sfaturi ale profesorilor (şi alea puţine, e drept). Aşa că vor vedea că noi nu o facem pe grozavii, doar repetăm (de sute de ori) lucrurile pe care le-au spus dascălii, în scurta lor perioadă pe forum. Dar nici aşa nu e bine, pentru că “datoria noastră este să corectăm texte”, iar dacă trec două zile şi omuleţul nu a primit nici un comentariu la text, face scandal şi se simte nedreptăţit. Pe de altă parte, dacă îi spui individului unde greşeşte, deschide subiect nou în se plânge că l-ai descurajat, apoi îţi trimite un mesaj privat cu cele mai expresive înjurături. Eh, este şi ăsta un mod de a-ţi demonstra creativitatea.
" Să aşteptăm deci rezultatele obţinute în urma acestei măsuri luate de dl decan şi mai vedem apoi ce schimbări facem."
Putem să ne gândim de pe acum la măsuri, nu cred că se va schimba ceva pe forum. Sau amânăm închiderea forumului până când apare broşura pentru admitere 2009?
later edit:
În altă ordine de idei, în sfârşit comentariile sunt lizibile. Cineva foarte drag mie a rezolvat problema cu chenarele suprapuse. Mulţumesc mult!
vineri, 23 ianuarie 2009
Se închide forumul FJSC?
În secţiunea de meditaţii gratuite de la etajul6 a apărut un sondaj în care membrii pot să voteze pro sau contra închiderii forumului FJSC.
" Astăzi i-am propus domnului decan închiderea secţiunii "Meditaţii gratuite" de pe forum. Motivul principal ar fi faptul că profesorii de la FJSC nu intră periodic pentru a comenta textele candidaţilor. "
Păi da, dar forumul a supravieţuit şi până acum fără profesori. Deşi foarte mulţi sunt prezenţi în mediul on-line, nu s-au sinchisit să dea o mână de ajutor etajului6, aşa că nu înţeleg de ce ar depinde de ei continuitatea forumului.
"Părerile profesorilor cîntăresc mai mult, în mod evident, în ochii candidaţilor, decît cele ale celorlalţi candidaţi şi ale studenţilor."
Şi asta e adevărat. Însă candidaţii care au ţinut cont de observaţiile pertinente ale celorlalţi membri au făcut progrese considerabile. Totuşi, nu e atât de greu să scrii în limba română şi să ţii cont de nişte puncte din barem.
La fel ca Mihai, am fost şi eu dezamăgită de rezultatele de la admitere 2008, poate de aceea activitatea noastră pe forum nu a mai fost la fel de intensă. Dar în dreptul nostru nu scrie „foşti membri” şi încă suntem printre cei mai activi useri. Eu am rămas la fel de acidă, unii candidaţi încă deschid subiecte noi doar ca să ma înjure, încă mai primesc mesaje private cu ameninţări şi încă sunt considerată scorpia forumului. Însă, dacă la sfârşit, din 50 de oameni ne urăsc 49, dar un individ a făcut progrese datorită sfaturilor noastre, atunci a meritat efortul.
Touşi, mă întristează faptul că studenţii care şi-au asumat unele responsabilităţi intră pe forum din ce în ce mai rar. E adevărat însă că nici etajul6 nu mai reprezintă un spaţiu în care aspiranţii la o carieră de jurnalist primesc sfaturi, ci s-a transformat mai degrabă „într-o platformă de jucat fazan”. Dar consider că soluţia nu este închiderea forumului. Eliminarea secţiunilor ca „Micul nostru hi5” şi scăderea în rang a unor membri ar putea constitui un început pentru a readuce calitate etajului6, chiar dacă asta ar însemna diminuarea activităţii pe forum.
Până pe 30 ianuarie, am decis să ma uit peste toate textele de la admitere 2009, astfel încât să nu rămână nici unul fără comentarii. Şi sper ca George Hari Popescu să revină la părerea pe care o avea în toamnă.
" Sunt mîndru că am iniţiat acest forum şi rezultatele bune mă fac să uit nopţile enervante în care, ajutat de unii studenţi, încercam să traduc platforma şi să o optimizez şi să constat că “nu merge aia” şi “nu merge ailaltă”. "
Sper că noi ne-am făcut datoria şi că nu am dezamăgit promotorul acestui proiect!
sâmbătă, 29 noiembrie 2008
Candidata obsedată
Şi foarte nesimţită. Dragi colegi, aveţi grijă! Începe firesc, vă trimite un mesaj privat în care vă cere id-ul de messenger. Vă întreabă de facultate, vă trimite texte. Nimic ieşit din comun până acum. Însă eu am făcut prostia de a-i da numărul de telefon. M-a stresat cu zecile de mesaje în care mă ruga să îi corectez texte. Scria binişor, avea potenţial, aşa că am ajutat-o. Însă a venit vara. Şi, ca orice om normal, am plecat şi eu în vacanţă. Dar domnişoara a continuat. Îmi trimitea câte cinci SMS-uri pe zi în care, la început, ma ruga să merg la o sală de net să ma uit peste textele ei. După o săptămână, a renunţat la „te rog frumos”. Când deschideam mail-ul, aveam cinci-şase texte pe care TREBUIA să le corectez.
Fiecare din colegii mei avea un preferat, un candidat pe care îl ajuta mai mult decât pe ceilalţi. Dar, în comparţie cu mine, ei nu stăteau câte trei ore pe zi să le explice structura textului argumentativ. Fetiţa asta a văzut în mine şi un aliat (pe lângă o proastă de care să profite), aşa că a început să se certe cu unii colegi de-ai mei. Evident, o făcea atât de bine pe victima, juca atât de bine teatru, încât eu, ca o tâmpită, interveneam şi îi luam partea. Culmea e că aceşti o cunoşteau de anul trecut, de la Noaptea Porţilor Deschise. Şi m-au avertizat în legătură cu această aspirantă la un statut de viitor jurnalist.
Am văzut-o prima dată înainte de admitere, când ne-am întâlnit cu toţi candidaţii de pe forum. Individa spune că „ a fost dezamăgită”. Normal, nu i-a convenit că am stat de vorbă cu cât mai multe persoane, iar cu ea am schimbat doar câteva replici. Apoi a urmat admiterea. Copila a cam dat-o în bară. Şi eu m-am simţit vinovată. Îmi făceam griji că nu am ajutat-o suficient. Evident, ea în continuare o făcea pe victima. Dar a încetat cu zecile de mesaje şi mail-uri.
Însă a început facultatea. Iar mie îmi place să dorm, aşa că ma trânteam în pat cum mă întorceam de la cursuri. Cum mă puneam la somn, îmi suna telefonul. „Buna, Dyna! Sunt la metrou aici la tine, vii să ma iei?”. Dap, ea era. Omuleţii care mă vizitau pe mine sau pe colega mea de cameră anunţau înainte. Dar individa nesimţită nu avea bunul simţ să dea un telefon decât atunci când ajungea în faţa căminului. I-am dat de înţeles, deloc subtil, că a nimerit într-un moment prost şi că ma deranjează. Se pare că a înţeles, căci nu am mai vazut-o de atunci. Dar nu a încetat cu telefoanele. „Buna, Dyna. Am o rugăminte la tine, îi trimiţi un mesaj prietenului meu? Nu am credit, am doar minute, iar el e pe altă reţea”. „Copilă, încerc să dorm!”, gândeam în timp ce butonam telefonul mobil pentru a-i trimite un mesaj fericitului ei iubit. După trei săptămâni de la începerea anului universitar, individa ma sună iar, la 7 dimineaţa. „Dyna, întreab-o pe Claudia unde aveam seminarul de ITC!”. M-am amuzat teribil cu Claudia, colega mea de cameră. Individa asta stresantă nu ştia, după trei săptămâni de facultate, cu cine e în grupă.
Am fost nesuferită la telefon, aşa că s-a prins şi ea că nu o plac. După o lună, îmi reproşează pe messenger că ma cred „centrul Universului”. De ce? Pentru că nu îi răspunsesem, cu o zi înainte, la salut. Ea cică m-a văzut la facultate, deşi eu nu am avut ore în acea zi. Aşa că i-am spus să ma lase în pace, i-am spus cât a fost de nesimţită şi de ipocrită şi că eu nu am nevoie de tovărăşenie cu asemenea persoane. Lucru pe care trebuia să îl fac de asta vară, de când nu mi-a tihnit vacanţa din cauza ei.
Totuşi, e amuzant până unde poate duce ipocrizia. Iată ce spunea individa pe forumul facultăţii, pe 1 octombrie: „ ... caci prezenta mea pe forum va fi constanta. Motivatia mea: prietenii noi si o modalitate de a ma autoverifica .”. Păi nu a mai vaut-o nimeni pe forum până pe 16 octombrie, când a făcut şi ea o faptă bună. Mai bine zis, a reparat greşeala pe care am facut-o eu, propunând-o ca moderator. Macar acum a făcut apel la puţinul bun simţ pe care îl are şi a renunţat la acest statut (nemeritat, aş adauga eu).
Eh, eu m-am regăsit, la început, în această individă. O fată din provincie, cu un puternic accent moldovenesc, care îşi dorea să intre, cu orice preţ, la FJSC. Acesta este motivul pentru care am vrut să o ajut, la început. De fapt, e un mod de a-mi scuza prostia. Aşa că, dragi colegi, deşi par drăgalaşi (individa respectivă pare,în continuare, exagerat de naivă) la început, aveţi grijă cu unii candidaţi!
Admiterea şi forumul FJSC
În consiliul FJSC s-a stabilit că se va schimba structura examenului de admitere. Proba de creativitate şi expresivitate va rămâne, însă candidaţii nu vor mai fi puşi în situaţia de a face o descriere/un portret. Ei vor avea de redactat doar o naraţiune şi o argumentare. De ce s-a scos descrierea? Pentru că oricum în naraţiune trebuie introduse elemente descriptive.
Însă vestea ( bună pentru mine, rea pentru candidaţi) este că s-a reintrodus proba de limba română. Faţă de anii trecuţi, când erau valabile ambele DOOM-uri, anul acesta se va ţine cont de DOOM din 2005, care, după părerea mea, nu promovează o limbă tocmai românească. Dacă pe unii îi amuză „datorită accidentului”, „am decât două” şi alte aberaţii care se aud la etajul 6, pe mine mă scot din sărite. Mi-aş dori ca proba de limba română să fie probă eliminatorie. Ba mai mult, aş vrea ca toţi din generaţia mea sa dăm proba de limba română. Şi cei care nu iau cel puţin şapte să nu poată trece în anul trei.
văzut la George Hari Popescu
Că tot vorbeam examenul de admitere, am spus că nu mai fac muncă de voluntariat. Totuşi, nu mă pot abţine. Înroşesc textele candidaţilor şi pierd ore întregi pe forumul facultăţii pentru a ajuta, dezinteresat, nişte persoane pe care nu le cunosc. De ce fac acest lucru? Pentru că le sunt recunoscătoare profului care se ocupă de forum, lui deathpen, krossfire etc. Pentru că fără ajutorul lor nu intram la FJSC, pentru că ei au iniţiat un proiect care merită continuat şi pentru că e un exerciţiu bun şi pentru mine. Nu, nu pentru că am de făcut teme, pentru că mi se echivalează practica, pentru că aş avea avantaje la note sau pentru că aş primi bani :) .
Totuşi, în continuare, sunt acuzata că „sunt afurisită”, „am aere de superioritate” etc. Omuleţii ăştia încă nu au înţeles că eu încerc să îi ajut.. Pentru că, aşa cum spunea un coleg de-ai mei, mai târziu nu vor fi trataţi ca „un ghem de puf cu creier”, deci trebuie să se obinuiască să fie criticaţi atunci când greşesc. Unii însă tot nu au înşeles.
Iată ce îmi reproşează o candidată: „Stiu ca treaba voastra e sa corectati, dar tocmai faptul ca nu sunteti profesori va pune in ipostaza de a primi raspunsuri ca al meu, pentru ca nu stiti sa le raspundeti la toti intr-o maniera placuta, asa cum o face un profesor rabdator. “. Mă enervez doar când citesc acest comentariu tâmpit. Cum adică “treaba voastră e să corectaţi” ? Treaba mea e să fiu studentă. Şi ultima oara când am verificat, corectarea textelor pentru admitere nu intra în atribuţiile unui student. Şi nici nu vreau să ajung vreodată un profesor răbdător.
Alt membru al forumului, de data aceasta o proaspătă studentă, îmi cere să îmi schimb atitudinea. Tot această boboacă spune că “eu nu ma bag la corectat texte pentru că nu sunt în măsură”. Eu nu îmi schimb comportamentul pentru că aşa vrea ea, simplu. O invit să corecteze cel puţin 100 de texte, să repete de zeci de ori aceleaşi lucruri, apoi să îmi ceară mie ceva. Totuşi, e de precizat că ceilalţi colegi competenţi au aceeşi părere ca şi mine, deci nu sunt eu singura nebună. Nu vreau să îmi contruiască nimeni statuie, nu am nevoie de recunoştinţa nimănui. Ori ţin cont de ce le explic eu acolo (de zeci de ori), ori tac din gura. Atât. Următorul post va fi cel despre candidata (actuala studentă) nesimţită şi obsedată.
Ah, da, şi fac multe poze cu şi în zăpadă, ofticaţi-vă! :)
sâmbătă, 13 septembrie 2008
123
by Mihai
Cu siguranta si Dyna e de acord cu mine (ca altfel nu mi-as fi permis sa dau curs invitatiei ei de a posta ceva aici).
Pentru mine, anul asta la buget la FJSC au intrat 123 de persoane. Pe multe dintre ele nu le cunosc. Unele au facut meditatii in particular, altele au furat meserie (de) pe forum, fara sa scrie macar un text, iar altii pur si simplu au avut inspiratie, idei foarte bune sau noroc.
DA, mi-au placut unii candidati mai mult decat altii pe forum. Dar asta pentru ca am considerat ca sunt mai bine pregatiti (mai talentati sau mai constiinciosi in a da sfaturi). I-am laudat de fiecare data cand am avut ocazia. DA, am confundat (si confruntat) "Meditatiile gratuite" cu rezultatele de la admitere (n-ar fi trebuit? Mie asa mi se pare normal). Si, pentru mine, trei candidati au fost admisi la buget, pe locurile speciale de moderatori, de devotati, de favoriti, de foarte buni, de cum vreti voi.
Am vorbit (personal sau pe net) cu foarte multi candidati, cu cativa sunt foarte apropiat, dar NICIODATA nu le-am laudat nemeritat textele de pe forum. Pe cei buni i-am criticat (uneori poate prea dur sau aparent distant), dar numai ca sa devina si mai buni.
Dar, ca tot vorbiram de persoane foarte apropiate, forumul a repurtat un adevarat succes printre TOTI candidatii (remarcat chiar si de Admin). Am devenit, mai mult decat anul trecut, o comunitate.
Vreau sa-i felicit sincer pe toti cei care au intrat la buget. E meritul lor. Al tuturor celor 123.
Mihai_
luni, 8 septembrie 2008
Faţã în faţã cu Forumul FJSC
Reuniunea candidaţilor
By Mihai & Dyna
Salutare tuturor candidaţilor. M-am tot gândit astăzi la o idee. Aţi vrea să ne întâlnim într-o zi? Însă până pe 8, când avem examenul. Eventual când veniţi să vă depuneţi dosarul. Ce părere aveţi? Bineînţeles că sunt bine primiţi şi studenţii.
Mya_J.
Acest mesaj a prevestit transformarea semi-anonimatului de sub care se publicau ori comentau texte în candidaţi şi moderatori în carne şi oase.
Îmi place cã, pe masurã ce parcurgi textele şi comentariile,începi sã vezi cum sunt cu adevãrat persoanele din spatele user-ului şi ai sentimentul ca îi cunoşti. Mihai: foarte ordonat şi atent la detalii, dar în acelaşi timp jucãuş şi creativ. Dyna: ambiţioasã ,ironicã şi acidã, dar de treabã cu cei care îi câştigã respectul. Mya: un pic timidã, muncitoare şi foarte prietenoasã.
Sickbay
Ideea Myei, azvârlitã într-un colţ de forum, a strâns 200 de rãspunsuri în douã sãptãmâni. Printre primii care au rãspuns “prezent” s-au numãrat cei mai activi membri şi administratorul de la etajul6.ro. În final, s-au strâns peste patruzeci.
Îmi place cã sunteţi mulţi. Am avut şi noi anul trecut o tentativã, dar pe 1 octombrie, dupã deschidere. Şi nu ne-am strâns foarte mulţi...
Dyna
S-au stabilit de comun acord coordonatele: duminicã, 7 august, ora 15, Parcul Herãstrãu. Sau, cu alte cuvinte, dupã înscrieri, dar cu numai câteva ore înainte de admitere. Cum urma sã ne recunoaştem? Cu ajutorul ecusoanelor, invenţie patentatã încã de anul trecut.
Ce-ar fi sã purtãm câte o “plãcuţã” cu numele de pe forum? Ne va ajuta sã facem mai uşor legãtura dintre numele de utilizator şi persoana realã.
Mihai, septembrie 2007
Mya şi-a luat în serios rolul de organizator: le-a dat indicaţii tuturor “provincialilor” despre modul cum sã ajungã la locul întâlnirii. Şi au ajuns. Au suprapopulat intrarea dinspre Piaţa Charles de Gaulle, dupã care au migrat cãtre o cafenea.
Eu am fost azi şi am dat 80 de lei la Hard Rock Cafe, unde am fost obligat să mă alătur grupului. Deci, am văzut şi eu cum e să ai fiţe. Pe urmă am plecat cu bicicleta.
George Hari Popescu
Reuniunea a ţinut suficient de mult cât sã includã şi o descindere într-un club din Regie, dar a permis şi câteva ore de somn înainte de admitere: studenţii au fost din nou alãturi de candidaţi, de data aceasta din postura de supraveghetori.
Concluzia se regãseşte în DEX:
FÓRUM, forumuri, s.n. Adunare, întrunire (de mare amploare şi importanţă). – Din lat., fr. forum.
Site-ul, gândit şi pus la punct de George Hari Popescu, aka Admin, îi ajutã pentru al doilea an pe absolvenţii de liceu. Succesul de care se bucurã iniţiativa este în continuã creştere: Generaţia 2008 este mai numeroasã, mai valoroasã şi mai închegatã decât precedenta. Dovadã stau avansãrile (pre-admitere) în rang ale unor candidaţi. DAR TOTUŞI, sã nu uitãm cã aceastã generaţie , îşi trage sevele din cele mai de soi vlãstare ale anului 2007... NE cerem scuze!!! Voiam doar sã ne laudãm cã i-am ajutat şi noi cum am putut pe candidaţi. Sperãm cã ne vor fi alãturi, în anii urmãtori, atât la facultate, cât şi în spaţiul virtual. Au promis!
Dupã ce am navigat pe multe din paginile mai vechi ale forumului (Admitere 2007, de exemplu), am observat un numãr mare de "foşti useri". Asta mi se pare o dovadã de egoism. Adicã, dupã ce forumul v-a ajutat sa intraţi la facultate, îi spuneţi "pa-pa şi sã vã fie de bine"? Eu vreau sã fac o promisiune aici: dacã reuşesc sã intru la FJSC, voi rãmâne loial forumului şi voi încerca, pe cât posibil, sã îi ajut pe candidaţi. Sã dai înapoi o micã parte din ceea ce primeşti este, cred, supremul mod de a-ţi arãta recunoştinţa.
Sickbay
Deşi garantãm cã foarte mulţi dintre useri vor deveni studenţi, nu avem încã o confirmare oficialã a strãduinţei lor. Însã toţi au trecut deja un examen: cel al devotamentului.
Acesta a fost remarcat şi recunoscut chiar de cãtre Admin, într-un post pe blogul personal.
Forumul FJSC a avut un rol important în crearea unei mici comunităţi (...) Candidaţii au mărturisit că au învăţat unii de la alţii, că au renunţat la unele prejudecăţi, că au putut cunoaşte mai multe despre facultate înainte de a deveni studenţi (...) Cred că etajul6.ro este un experiment reuşit.
George Hari Popescu
miercuri, 3 septembrie 2008
Acum un an
E 3 septembrie! Dacă nu era Mihai, micul stres, aş fi uitat că „azi acum un an” am dat admiterea. Am avut emoţii, am clacat, am dat-o în bară. Dar am avut noroc de persoane cărora le-a păsat şi mi-au fost alaturi. Sunt studentă la FJSC datorită lor, ei m-au convins să nu renunţ. Nu le-am mulţumit niciodată, pentru că nu îmi stă în caracter, Mihai ştie.
Despre admitere au scris şi Andreea şi Gazutza.
Astăzi se împlieşte un an şi de când ne-am cunoscut. Sper să mai treacă cel puţin zece ani în care voi doi să îmi fiţi cei mai buni prieteni. Oana, Mihai, vă iubesc mult, vă mulţumesc, LA MULŢI ANI!
Revenind la admitere, iată câteva întâmplări pe care le-am rememorat cu Mihai.
Mihai: Intru în sala, mă abordează domnul decan: "Cum te cheama?". Îi spun numele, mă găseşte pe lista. "Si prenumele?". I-l spun. "Ai ghicit, acum arată-mi totuşi şi un buletin!".
Dyna: Intru şi eu în sala, cu o întârziere de aproape o oră. Supraveghetorii fac prezenţa: "Robu?". "Aici". După zece minute : "Robu?". "Prezentă". Intră în sală domnul decan: "Robu a venit?".
Mihai: În timpul probei, se aude sirena unei ambulanţe. Tipul din spatele meu: "L-au furat pe Elvis!!!".
Dyna: Trebuie să completăm numele facultăţii pe foaia de examen. Cinci persoane au greşit. Probabil au scris "Facultatea de Jurnalism şi Ştinţele Comunicări".
Mihai: O candidată (calmă) către o supraveghetoare, cu 10 minute înainte de terminarea examenului: "Îmi daţi şi mie o foaie, vă rog?". Nicio reacţie. Peste 5 minute, puţin mai iritată: "Îmi daţi şi mie o foaie, vă rog?!". Nicio reacţie. "Dar daţi-mi, doamnă, o foaie, să termin de scris!!!".
Dyna: La specializare, trebuie să tragem o linie. O candidată: "Cât de lungă trebuie să fie?"
Mihai: Sunt cam stresat. Nu-mi vine nicio idee la naraţiune. Mă uit pe foaia tipului din stânga: "Este o dimineaţă răcoroasă de 3 septembrie". Mă uit pe foaia din dreapta: "Senzaţional! Statuia lui Elvis a fost furată!". Îmi creste moralul şi mă apuc de scris.
Dyna : Tot înainte de a veni subiectele, trebuie să scriem, pe foaia de examen, numele tatălui. O candidată: "Vai, vă rog să îmi daţi altă foaie, în loc de nume, am scris doar iniţiala tatălui". Domnul decan, vizibil iritat: "Fetiţo, dacă pe tatăl tău îl cheamă Mihai şi tu ai scris doar un M, adauga ihai". Candidata, aproape plangând: "Nu, nu pot, pe tata îl cheama Gheorghe şi eu am scris Gh!!!".
Mihai: Tipul din dreapta a făcut naraţiunea sub formă de articol: cu supratitlu, titlu, subtitlu şi şapou. Şi, că aşa-i şade bine, semnatura la sfârşit. "Are ceva dacă m-am semnat?", îl intreabă pe decan. "Cum adică, băiatule? Cu numele real?", întreabă domnul Coman siderat. "Da!!!" - i s-a dat o noua foaie.
Dyna: Înainte de a veni subiectul, mă abordează o candidată din acelaşi oraş cu mine. O ignor. După examen, mă aşteaptă în faţa facultăţii: "Sigur intru! Să vezi, la descriere am avut o idee geniala. Am descris cum o fetiţă bea dintr-o fântână în formă de penis". Nu a intrat la FJSC, dar perla ei a fost in top zece.
Mihai: În mijlocul probei, începe ploaia. O tipă: "Vai, îmi permiteţi să mă duc până la fereastră? Îmi plouă-n geantă!".
vineri, 29 august 2008
Vă rugăm să vă descalţaţi la intrare!
Văruiam, dar tremur atât de rău (de la râs), încât nu mai pot ţine trafaletul în mână. Am scris un post foarte ironic, în care menţionam faptul că, la admiterea FJSC, ţinuta este obligatorie. O candidată a citit acel post. Iată ce întreaba ea pe forumul oficial al facultăţii: „E adevărat că se impune o anumită ţinută în ziua examenului ? (şi dacă da, în ce constă ?)”.
Comentariile nu au sens. Aştept cu mare nerăbdare perlele de la admitere.
Actualizare: Candidata susţine că eu nu trebuie "să imi iau meritele", pentru că întrebarea ei nu avea nici o legatură cu blogul meu. Eu o aveam în lista de messenger, sunt sigură că mi-a citit blogul. Dar dacă ea susţine altceva, aşa să fie.
În continuare, aştept perlele de la admitere.
Cum vine inspiraţia la FJSC
S-a redeschis forumul, aş avea atâtea de scris. Dar nu am timp, văruiesc. Voi posta, mai târziu, un articol despre camera mea. Între timp, candidaţii muncesc din greu, a mai rămas o săptămână până la admitere. Totuşi, încerc să răspund la câteva intrebări.
Un candidat, probabil, a căutat pe google „ cum vine inspiraţia la FJSC” şi a ajuns la mine pe blog. Dragul meu (draga mea), inspiraţia vine cu acceleratul, nu are bani de IC.
Apoi, am primit, tot de la un candidat, un mesaj privat. Voia să afle subiectele de la admitere, în schimbul „unei sticle de suc reci”. Scump, doamnă, scump!
Ah, am mai primit un mesaj privat în care toţi membrii familiei mele, apucaţi de cheful transhumanţei, erau trimişi înapoi la origini. De fapt, în origini. Eu am fost norocoasă, am primit doar interdicţia de a mai intra în facultate.
Gata, mă întorc la trafalet. Sper să termin până începe facultatea.
joi, 21 august 2008
Se cade la examenul FJSC
Mă miram că am cititori pe blog şi nu ştiam de ce. Astăzi m-am dumerit.
Înţelegeam dacă pe unii candidaţi i-ar fi interesat „ cum intri la FJSC”, „se copiază la examenul de admitere” etc. Însă ei caută pe google cum „se cade la examenul fjsc” şi astfel ajung pe blogul meu. Culmea e că eu voiam să îi ajut să intre la facultate.
marți, 15 iulie 2008
Texte pentru admitere (3)
Portretul (în sfârsit…)
Am mai spus ca textele pentru admitere trebuie scrise în limba româna, nu mai insist asupra acestui aspect. Este foarte important sa stabiliti, înca de la început, care este relatia vostra cu personajul descris. Daca vi se cere sa realizati,spre exemplu, portretul unui trecator, nu va axati pe trasaturile morale ale individului respectiv. Puteti doar sa faceti presupuneri si, dupa cum stiti (sper), supozitiile nu sunt recomandate.
Puneti-va personajul într-o situatie neobisnuita, dar verosimila. Majoritatea candidatilor va descrie controlorul în momentul în care composteza biletele, doctorul în momentul în care trateza pacientii etc. Diferenta o vor face textele care ies din sfera banalului si aduc ceva nou, original. Cu alte cuvinte, renuntati la stereotipuri.
Stiu ca e complicat (ca un puzzle 3D): la naratiune, se puncteza si elementele de portret si atmosfera, iar un portret bun are si secvente narative. Totusi, dati viata personajului, descrieti-i gesturile si actiunile. Nu enumerati însusirile (chiar daca Ana are mere, pere, banane etc.), ci faceti din ele subiecte gramaticale. Puteti spune despre o femeie ca poarta o fusta rosie si o camasa alba, sau puteti spune ca aceasta (femeia, nu camasa) aranjeaza, cu grija, cutele fustei rosii, iar camasa alba, transparenta, îi scoate în evidenta formele feminine. Am mai dat o data acest exemplu (nu foarte bun) pe forum, dar stau cam prost cu inspiratia.
Pentru ca personajul sa fie verosimil, trebuie sa oferiti cât mai multe amanunte. Fiti foarte atenti la detalii: un semn distinctiv, un tic nervos, o bijuterie dentara, o cicatrice etc. Nu scrieti ca personajul este îmbracat frumos, modern ( sau ce va mai trece voua prin cap), ci mai bine îi descrieti vestimentatia. Astfel, daca sunteti suficient de expresivi si oferiti suficiente detalii, profesorul corector va putea vedea personajul.
Despre proprietatea termenilor, ornamentele lingvstice, supozitii etc. puteti citi la argumentare si naratiune.
sâmbătă, 5 iulie 2008
FAQ !
Admin a avut o iniţiativă drăguţă. A creat o secţiune de întrebări frecvente legate de FJSC şi viaţa studenţească. Parcă forumul şi FJSC News nu erau suficinte... Eh, www.etajul6.ro/faq a fost creat pentru candidaţii şi studenţii leneşi. Parcă un bun jurnalist (sau viitor jurnalist) trebuie să ştie să caute informaţii, nu să i se ofere totul de-a gata.
Pe forum, există un subiect care le permite studenţilor şi candidaţilor să propună întrebări pentru www.etajul6.ro/faq . Iată ce vrea să ştie un candidat, poate un viitor student FJSC şi un viitor jurnalist: “ Cum te prezinţi la examen? Ce faci la examen? Cât de inteligent trebuie să fi ca să intri la FJSC? “.
Voi încerca să răspund eu, deşi probil acest individ nu va ajunge niciodata pe blogul meu (oricum, doar câteva persoane ştiu de existenţa lui, nu dau linkul până nu reuşesc să îmbunătăţesc designul. Recunosc, mă depăşeşte… ) . FJSC e o facultate foarte strictă. Cămaşa albă şi sacoul sunt obligatorii. Dacă nu ai pantaloni la dungă, nu vei putea intra în sala de examen. Nu sunt acceptaţe nici fetele ale căror fuste sunt mai scurte de două palme deasupra genunchiului. La examen, poţi face ce vrei tu. Flirtezi cu blonda de lângă tine, bei o bere, dormi. Doar pentru asta ai venit, nu? Pentru a intra la Jurnalism, poţi să ai şi inteligenţa unui melc. Nu contează, atât timp cât şti să scri în limba română. Eu îi urez multă baftă la admitere, va avea nevoie.
marți, 24 iunie 2008
Texte pentru admitere (2)
Naraţiunea
Am trecut de argumentare, am ajuns la subiectul al doilea: naraţiunea. Candidaţii trebuie sa scrie în limba română, cu asta ne-am lămurit. Scriitura trebuie să fie fluentă, naturală. Imaginaţi-vă că sunteţi cu prietenii la o bere (aveţi peste 18 ani, nu?). Redactaţi textul ca şi cum le-aţi povesti acestora o întamplare. Structuraţi-vă momentele subiectului şi folosiţi, drept intrigă, cerinţa. Renunţaţi la introducerile lungi,plictisitoare, pentru că nu vor fi luate în considerare. Începeţi exact de unde vă lasă cerinţa! Dacă enunţul vă cere timpul prezent, începeţi cu timpul prezent!
Se puncteză portretul sumar al personajului principal şi elementele de atmosferă. Nu enumeraţi nişte însuşiri, ci transformaţi-le în subiecte gramaticale. Gerunziile şi frazele lungi fac textul plictisitor, greu de citit. Alternaţi frazele scurte (pentru dinamism) cu cele lungi (pentru ca textul să nu pară o telegramă). Nu faceţi supoziţii – dacă unul din personaje are unghiile murdare, asta nu înseamnă că lucrează în agricultură.
Textul trebuie să fie verosimil. Da, se punctează şi originalitatea, totuşi nu începeţi să scrieţi despre monştri şi extratereştri. De asemenea, trebuie să respectaţi proprietatea termenilor. Nu atribuiţi obiectelor însuşiri umane ( spre exemplu, ochii nu pot fi blânzi). Detaşaţi-vă (urăsc diacriticile) de compunerile de liceu şi de „ornamentele ligvistice” şi aveţi grijă cănd atribuiţi un adjectiv ( nu faceţi ce mine, nu scrieţi „hol claustrofobic” ).
Evitaţi, pe cât posibil, clişeele. Nu toţi controlorii sunt graşi, mici şi chei, nu toţi cerşetorii sunt ţigani, nu toţi copiii sunt blonzi, zulufaţi şi cu ochi albaştri (cineva o să se amuze terbil), nu toate pachetele de ţigări sunt motolite etc.
Aveţi grijă la topică, are şi ea un rost, acela de a face propoziţia logică. Evitaţi exprimările alambicate şi formulările puerile.
Se punctează deznodămintele imprevizibile. Dacă aţi redactat un text slab, finalul vă poate mări şansele să vă găsiţi pe listele cu admisi. Atenţie! Nu sunt recomandate deznodămintele de tip farsă sau „şi m-am trezit din vis”, pentru că daţi impresia că v-aţi blocat la mijlocul textului şi nu aţi ştiu cum să ieşiţi din încurcătură. De asemenea, nu sunt recomandate nici finalurile cu morţi sau răniţi. Nu stăpâniţi tehnicile necesare pentru a impresiona cititorul, iar textul vostru va cadea în cealalta extremă, a penibilului.
Mult succes!
luni, 23 iunie 2008
Texte pentru admitere(1)
Admiterea la FJSC constă într-o singură probă, cea de creativitate şi expresivitate. Candidaţii vor fi puşi în situaţia de a elabora trei texte: o argumentare, o naraţiune şi un portret sau o descriere. Atenţie, la FJSC nu se face literatură, deci “ floricelele lingvistice” trebuie eliminate. Dacă vreţi să scrieţi proză, daţi la Litere. Şi nu, nu veţi avea de scris o ştire, asta învăţaţi la facultate, dacă intraţi.
M-am săturat să îmi tocesc tastatura şi să fac bătături la degete. Am explicat de mii de ori, pe forumul facultăţii, ce trebuie şi ce nu trebuie făcut într-un text pentru admiterea FJSC. Pentru ultima oară, sper eu,iată ce trebuie să faceţi pentru a intra la FJSC:
Argumentarea
Eu nu înţeleg de ce nu ştiu unii structura textului argumentativ, deşi examenul de bacalaureat a început astăzi. În fine, nu e problema mea.
În primul rând, scriitura trebuie să fie în limba română. Cred că este clar. Apoi, limbajul trebuie sa fie simplu, concis. Preţiozităţile nu au ce căuta într-un astfel de text . Pe profi nu îi interesează câte neologisme ştiţi, ci dacă sunteţi capabili să vă argumentaţi un punct de vedere.
În general, cerinţele sunt de tipul „Sunteţi pro sau contra...? Argumentaţi”. Dacă subiectul vă cere să aduceţi trei argumente pentru susţinerea unei idei sau a unei afirmaţii, vă conformaţi, chiar dacă sunteţi împotriva ideii din cerinţă.
În ipoteză, trebuie să va exprimaţi, clar, poziţia pro sau contra. Nu generalizaţi, nu pierdeţi timp şi spaţiu cu introduceri irelevante, pentru că nu sunt punctate. Apoi, aduceţi trei argumente pertinente, eventual consolidate cu exemple, pentru a vă susţine punctul de vedere exprimat în ipoteză. Folosiţi conectorii specifici şi structuraţi fiecare argument pe un paragraf separat.
Sunt punctate atât argumentele pro, cât şi cele contra. Dacă numărul argumentelor pro este egal cu cel al argumentelor contra, rămâne la atitudinea profesorului corector să stabilească dacă sunteţi pro sau împotriva ideii din cerinţă şi, în consecinţă, nu veţi obtine un punctaj prea mare. Deci, aduceţi un singur contraargument, doar pentru a-i arăta slăbiciune în faţa celor trei argumente pro (sau invers).
În final, reluaţi, cu alte cuvinte, ideea din ipoteză. Aici puteţi gasi exemple de cerinţe.