A doua oară mi-a plăcut mai mult

Din seria „ce pricepe o fată pe stadion”

Am fost, pentru a doua oară, la un meci important de fotbal. Promisiunea rămâne promisiune, aşa că am fost cu Mihai şi Oana pe Giuleşti, la meciul dintre Rapid şi Oţelu.

Iniţial, am vrut să stam la tribuna a doua. Ne-am răzgândit, ne-am ghidat după lozinca „ scump, doamnă, scump, dincolo era mai ieftin” şi ne-am luat bilete la peluză. Am preferat să dăm 15 lei pe bilet, în loc de 40. Şi a fost o decizie inspirată. Am stat în mijlocul galeriei rapidiste, am cântat şi am jubilat la fiecare gol al Rapidului.

Nu am înţeles ce s-a întâmplat când arbitrul a revenit asupra deciziei de a de penalty pentru giuleşteni. M-am dumirit abia când am ajuns acasă şi am deschis laptopul.

Eu am pierd două din cele patru goluri ale Rapidului, mă chinuiam să îmi aprind o ţigară. Şi mi-am dorit ca alb-vişinii să înscrie din nou, să înţeleg de ce se bucură toţi în jurul meu. Dorinţă indeplinită în minutul 92, spre bucuria galeriei giuleştene. Mi-a fost totuşi milă de cei 100 (maxim) de suporteri ai Oţelului.

Prima oară, mi-a plăcut mai mult stadionul. Mihai spune că este singurul stadion din ţară unde sunt interzise seminţele. Eu îl cred pe cuvânt, dar nu înţeleg de ce nu se întâmplă acelaşi lucru peste tot. În schimb, sâmbătă am savurat spectacolul – atât cel oferit de echipă, cât şi cel oferit de suporteri. Ah, şi să nu uit: pe stadion pot cânta fără să îşi astupe nimeni urechile ( au existat şi cazuri în care am fost plătită să tac). Abia aştept meciul cu Dinamo.